Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://www.vladfaur.ro/ro/blog/show/cetatea-deva/

Luni, 08.06.2009, Domnu’ Vlad a escaladat cu succes dealul pe care se află Cetatea Deva.

Abordarea Cetăţii s-a făcut din centrul municipiului, de pe bulevardul care conduce la parcul de sub Cetate. La trecerea şoselei către parc, am pozat casa domnului dr. Petru Groza, precum se ştie prim-ministru de început de comunism al României.

În zilele noastre casa (tare frumoasă şi cochetă dealtfel) este proaspăt renovată dar nu ştim dacă de către urmaşii familiei sau de alţi proprietari.

Urcăm noi pe cărări bătute până ne întâlnim cu un nene medic pensionar care a umblat tare mult pe toţi munţii. Nenea doctoru’ e tare impresionat de Domnu’ Vlad şi îl laudă într-una. Din vorbă în vorbă, ne spune pe unde trebuie să urcăm să fie ok.

În locul de unde venea nenea doctor se vedea o peşteră pe care Domnu’ Vlad şi cu Je o vizităm cu oarecari emoţii. Suntem un pic dezamăgiţi că n-am luat lanterna pentru explorări mai amănunţite ale grotei şi ne promitem să nu mai facem astfel de erori capitale pe viitor.

Urcăm încă puţin şi ajungem la crucea de la mijlocul dealului. Facem o poză acolo şi ne punem din nou pe urcuş. Mergem pe una din cele mai abrupte poteci care ne duce in mod eronat exact sub zidul cetăţii pe care se sprijină cuvântul „DEVA”.

Ne dăm seama că Domnu’ Vlad nu poate urca zidul aşa că ne deplasăm puţin mai jos pentru a găsi o potecă mai de doamne-ajută. Acest lucru se întâmplă în circa 10 minute şi o luăm la ocolit dealul. Ajungem în final la prima poarta a cetăţii şi pătrundem pe primul şanţ de apărare.

Constatăm cu uimire că cetatea este închisă publicului datorită lucrărilor de restaurare la care este supusă.

Tot atunci se termină acumulatorul de la aparatul foto a lu’ tati lu’ Domnu’ Vlad, lucru care-i provoacă acestuia o stare de animozitate manifestată prin bombăneli neinteligibile.

Coborâm cu telecabina şi ne oprim puţin în parcare să admirăm un motor cu aburi tare vechi, de vro-sută şi ceva de ani, precum și galeria de busturi ale mai multor gimnaste române, sculptate în bronz. Erau şi busturile soţilor Karoly, nenea Belu, tanti Bitang şi tanti Nadia.

Acăsenii îşi explică unul altuia cum stă treaba cu performanţa, munca, corectitudinea, cinstea precum şi cu antonimele acestora, desigur. Ajungem la concluzia că fetele acelea au fost harnice şi au muncit ca să câştige acele medalii.

De la Deva o luăm spre Orăştie, de unde după ce trecem de oraş o luăm în stânga către Geoagiu Băi în scopul declarat ca Domnu Vlad să participe la primul picnic al domiei-sale. Ajungem aproape de Geoagiu într-o zonă de vis şi purcedem la dumnealui picnic-ul. După ce se termină acesta, continuăm drumul până în Geoagiu-Băi pentru a vedea cascada aferentă staţiunii.

În drumul spre cascadă am întâlnit o… vulpe. Dânsa era micuţă cam cât o pisică şi avea coada lungă şi stufoasă dar nu frumoasă pentru că era pe jumătate năpârlită. Domnu’ Vlad este încântat în vreme ce tati personal al domniei-sale trăieşte cu spaima ca respectivul mamifer să nu fie turbat şi să-l muşte pe Domnu’ Vlad.

În mod curios cumătra nu s-a speriat de Domnu’ Vlad sau de tati lui, continuând să-i privească curioasă. Probabil era obişnuită şi cu alţi neni şi bebelaci care treceau p-acoloşa.

Una peste alta, a fost o zi ok, Domnu’ Vlad declarându-se mulţumit.

Pozo-povestea parţială aici.