Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://www.vladfaur.ro/ro/blog/show/cheile-rametului-si-valea-bradestilor/

https://www.vladfaur.ro/ro/blog/show/valea-poienii-sub-piatra/

Cu o oarecare întârziere, vom povesti cum a fost în expediţia din weekendu’ trecut.

Am hotărât să mergem pe Valea Brădeştilor până la Vânătară, tură în Trascău care avea avantajul unei nopţi în cort, o premieră pentru Domnu Vlad şi iată-ne deci în Valea Mănăstirii abordând cu încredere forestierul. Pentru că trebuia să trecem prin apă Cheile Râmeţului, am zis că să ne luam la plecare numai adidaşii, astfel încât să fim pregătiţi pentru imersiune.

La Portalul Cheilor observăm că apa era mult mai mare şi mai rapidă decât ne aşteptam. Je o iau cătinel prin apă ţinându-mă de un cablu destul de prost. Verificarea traseului are drept rezultat concluzia că mai trebuie să fac acest drum de cca. 3 ori. Prima dată trec rucsacul meu şi-l pun în spatele unei pietre imense.

Mă întorc după rucsacul lui Domnu Vlad apoi mă întoarc după Domnu Vlad.  Ajungem la imensul bolovan umed, loc în care Domnu’ Vlad alunecă sub el, printre pietre, bine că n-avea unde se duce. Peste vale, un băiat şi o fată se pregăteau de traversare. Erau tare uzi iar băiatul vine să ne ajute la rucsaci. Trecem de pe malul drept pe malul stâng unde facem o pauză. Tinerii ne spun că mai sus nu sunt probleme mari decât într-un singur loc iar  Domnu’ Vlad este super-încântat unul din visele sale de trekking fiind să treacă prin apă.

Ajungem la pasajul cu privire la care am fost avertizaţi. Apa nu era foarte rece după ce te obişnuiai cu ea, dar era foarte iute, te lua de pe picioare. La un moment dat, Domnu’ Vlad este luat de apă, într-un loc în care dumnealui apa îi ajungea până la piept. Îl prind de mânerul de la rucsac şi încep să-l trag în sus. Cum Domnu’ Vlad nu se poate ţine pe picioare, alunec şi eu, prăbuşindu-ne amândoi cu rucsaci cu tot în apă.

Mă ridic, iau din nou bebele de mânerul de la rucsac, încercăm o nouă abordare. Apa parcă e din ce în ce mai rapidă, pe măsură ce puterile ne slăbesc, astfel că Domnu’ Vlad face vreo două scufundări cu capul pe sub apă până când reuşim să trecem, apoi facem o pauză, ocazie bună pentru Ax să afirme:

„Ştii ceva? Visul meu era să trec prin apă, nu să mă înec aici!”

Îmi asum critica şi purcedem mai departe să ieşim din chei. Drumul ne poartă când pe o parte când pe alta a râului, suntem numai în slip şi adidaşi cu rucsacii în spate. Domnu’ Vlad începe să tremure puţin de frig fapt care-l stresează tare pe Je dar ajungem la concluzia că suntem într-o aventură şi prin urmare e firesc să avem… aventuri, nu?

Într-un final cheile se deschid şi drumul continuă prin pădure, pe lângă râu. Ne întâlnim cu o familie destul de numeroasă care pusese masa şi care ne-au întrebat dacă am reuşit. Le spunem ca destul de greu. Nu mai mergem 5 minute că întâlnim o poiană minunată. Scoatem tot ce e ud să punem la uscat apoi scoatem izoprenele să facem şi puţină plajă.

Stăm o vreme, mâncăm ceva apoi ne îmbrăcăm şi pornim. Trecem pe lângă troiţe frumoase de lemn, pe lângă casele cătunului Cheia până când ajungem la o confluenţa Acolo găsim un indicator care ne spune că mai avem 4-5 ore până în Sălciua. Cum ţinta noastră de azi este satul Valea Poienii unde ochisem de 1 Mai ceva locuri de cort, o luam frumos pe poteca ce începuse să urce în dreapta pe lângă râu. Ajungem la un izvor unde oprim pentru realimentarea cu apă. Domnu’ Vlad îşi intră foarte serios în rol umplând cu responsabilitate toate sticlele.

Stăm vreo juma’ de oră acolo apoi plecăm. Mai suim… mai coborâm, mai trecem peste punţi…

…până când ajungem la o casă ce avea stupi tradiţionali pe o poliţă.  Pozăm şi mergem mai departe dar ne rătăcim. Urcăm pe o culme unde nu se arăta a fi nimic care să ne fie de ajutor. Domnu’ Vlad mă îndeamnă să scot busola, eu sunt de părere să ne întoarcem 5 minute până la casa cu stupi tradiţionali unde era ultimul marcaj. Când ajungem acolo ne este lesne să vedem poteca care mergea tot prin stânga râului (dreapta cum mergeam noi), deci nu trebuia să trecem apa. Poteca urcă susţinut, Domnu’ Vlad cere o pauză cu care Je este de acord. Ajungem şi la umbră, facem şi pauza… mai schimbăm şi ceva impresii.

Plecăm şi constatăm că drumul se infundă adânc în pădure. Urmăm marcajul, mai oprim pentru chestii ce le mai fac băieţii pe la câte-un copac. Drumul urcă permanent. Ieşim din pădure suim p monstruozitate de pantă, drumul începe parcă să capete valenţe umane. La un moment dat, Je sare în sus de bucurie arătându-i lu’ Domnu’ Vlad turla bisericii din Brădeşti.

În Brădeşti, o altă tablă indicatoare ne anunţă că până la Huda lui Papară ar mai fi două ceasuri jumate. Ne punem pe o bancă din staţia de autobuz din Brădeşti, ne odihnim umerii când Je observă un individ care iese pe trei cărări dintr-un anume loc. Presupunem că acolo este barul din sat, lucru confirmat de trei-cărărist, chestionat în această privinţă. Pentru că Domnu’ Vlad a prestat destul de bine aventura de până aici, Je îi propune acestuia achiziţionarea unei sticle de suc, lucru întâmpinat cu vii ovaţii.

Ne deplasăm la bar unde n-ai voie să intri, dacă vrei să consumi ceva o faci afară pe scări. Nu ne punem pe scări deoarece erau ocupate de proprietarul barului care se lupta puternic cu o bere la doi litri într-un PET verde. Ne serveşte fiica acestuia, o copilă de vreo 12 ani. Preferinţa lu’ Domnu Vlad s-a îndreptat către sucul galben denumit Adria, care mai apoi a fost super-lăudat în privinţa gustului, a capacităţilor sale de hidratare şi energetice. Ok…

Înainte de ieşirea din Brădeşti, după prima serpentină apare un câine mare şi alb care ne latră foarte tare. În acelaşi timp dă şi din coadă, astfel că îl îmbunăm vorbind cu el drăgălăşenii de genul:

„De ce ne latri tu pe noi mai frumuşelule? Nu vezi tu oare ce bebelaş viteaz avem aici?”

Cuţu înţelege situaţia şi ne lasă în pace. Mergem cu ochii în şase după un loc de cort şi înainte de Valea Poienii cu vreun km îl găsim în stânga drumului.  Ne-apucăm de întins cortul, mâncăm un sanvici şi facem focul.

Je a mai văzut copii fericiţi, dar parcă aşa ca Domnu’ Vlad punând pe foc… mai rar. În timp ce puneam cortul, apar două animale uriaşe, şi anume două văcuţe însoţite de proprietarul dumnealor. Dăm bunăseara şi mai schimbăm două vorbe cu nenea. Ne spune că scoate vacile dimineaţa şi seara că în timpul zilei e prea cald. Terminăm noi cu focul după ce Domnu’ Vlad face şi dumnealui nişte kaiser prăjit, aducem apă din râu şi-l stingem.

La cort, alte bucurii mărunte d-ale noastre. Ne-apucăm să jucăm mikado la frontale. În final, mă recunosc cu umilinţă învins cu scorul de 26-16.

Mr. Ax este dotat mai bine ca o papetarie si scoate din capacul rucsacului o…. carte de poveşti, intră în sacul său personal de dormit iar Je rămâne să-şi uzeze frontala citind povestea. Povestea e despre o prinţesă care a întâlnit un brotac, care era de fapt un prinţ cuprins de o vrajă rea… Toate se termină însă cu bine, vraja rea este eliminată, prinţesa e ok, prinţul e super-tare astfel că la finalul poveştii Domnu Vlad presta un somn adânc.

Ne trezim cu greu după ce jumate de noapte a plouat. Scoatem primusu’ şi punem de-o ciorbă de vacă num-aşa. Consumăm ciorba, vin şi cele două vaci adevărate la păscut şi ne punem pe strâns cortu’. Când suntem gata, vine şi ploaia.

Mai cu pelerina de ploaie, mai în polar ajungem prin nişte noroaie cumplite la Vânătară. Ajungem sub Bedeleu şi începem coborârea către Huda lui Papară. Coborârea e pământoasă şi abruptă, o parte prin pădure. Ajungem la Hudă unde facem o pauză în chioşcul de acolo.

De la Aripoc, primind semnal la mobil, ne ajung două mesaje. Unul din ele ne explică cum că e în Deltă pe-un vapor şi admiră cerul, celălalt ne întreabă dacă ne imaginăm cum eeee…

Ne e o sete de zile mari aşa că grăbim pasul să ajungem la Sub Piatră. Acolo Domnu Vlad se ocupă de achiziţii, eu o apă Borsec la jumate din congelator, dumnealui un Cappy de nuş’ce. Parcul de joacă al pensiunii îl atrage pe Mr. Ax ca un magnet:

După joaca de rigoare pornim spre Sălciua, încă 5 km. Îi facem cu câteva pauze, terminând astfel o tură nemaipomenită în Trascăul care începe să nu mai aibă secrete pentru Domnu’ Vlad.

Pozopovestea aici.