04.08.2009

7.02. Aşadar… aseară adormisem parcă lângă Refugiul Scara. M-am trezit, surprinzător, tot acolo. Spun asta pentru că am avut vise foarte ciudate şi urâte iar când mă trezisem nu mai prea ştiam unde sunt. Era bine. Eram la Scara în cortul acăsenilor aşezat în sacul meu personal de dormit.

M-am trezit printre primii aşa că dau o raită primprejur până pe şa, mă uit la căldarea nordică unde se vede cabana Negoiu într-un luminiş.

7.17. E vreme bună şi-mi fac un ceai, mă duc până jos la izvor, încet-încet lumea începe să se trezească.

8.20. E ziua cu Custura, deci nu ne grăbim foarte tare să plecăm. Ne gândim că pe la 10 ar fi ok şi azi. Aripocu vrea neaparat să-i facă sânge rău Maneluşului aşa că mă pune să-l pozez cum strânge el roua de pe cort. Ideea îmi pare excelentă… După asta umblă cu picioarele goale prin rouă.

10.12. Suntem aproape gata. Am rămas ultimii, după ce plecăm noi nu mai rămâne nici un cort la Scara.

11.19. Suntem undeva pe Musceaua Scării. Mergem în tăcere, unul după celălalt răsfiraţi pe toată creasta. De la Scara se ţine după noi un căţel. Îi este cald în mod evident şi se ţine mai ales după Mărgineanu. Mărgineanu e poliţistă şi joacă fotbal profesionist feminin. De fapt o cheama şi Mădălina, dar toată lumea îi spune Mărgineanu, ca la fotbal.

11.45. Ajungem în Şaua Şerbotei. Eu cu Mărgineanu, apoi Aripocu solitar, Dragoş cu celelalte două fete. Cuţache se urcă pe Şerbota şi se aşază cu boticul pe lăbuţe uitându-se în jos la noi. Parcă ochi-i spuneau:

„Haideţi băăă… asta-i tot ce puteţi da din voi?”

La un moment dat se pune pe scâncit. Credem că-i e sete.

12.23. Suntem pe Şerbota. Suntem fericiţi cu toţii şi bine dispuşi încă. Tragem o hidratare şi câteva poze de grup. Dragoş studiază traseul alternativ care ocoleşte partea cea mai grea a Custurii. Poteca pe care vor să meargă seamănă foarte tare cu un tobogan, e plină de pământ şi grohotiş. Mă întreabă pe unde merg. Am eu o chestie personală cu Custura, le zic.  O iau la vale pe porţiunea verticală. Descocoţ bine, eu însumi sunt surprins. Îi las pe toţi sus să aleagă fiecare pe unde vrea. Dragoş şi ai lui merg pe ocolitoare. Boga zice că n-a venit până aici să ocolească şi-o ia după mine.

13.00. Îmi place pe Custură. Aripocu e mai sus. Îl aud dar nu-l văd. E o porţiune în care nu pot sta doi oameni unul lângă altul. În custură sunt genţiene şi alte flori de munte superbe.

2.12. Suntem pe la jumatea Custurii şi facem joncţiunea cu grupul lui Dragoş. Au avut şi ei emoţii pe ocolitoare că le alunecau bocancii pe ţărână. Ne întâlnim cu un ceh, care o ia pe bandă roşie. Naşpa, îmi zic, se va intersecta cu Aripocu.

Un şuierat vesel ne spune că Aripocu e ok. S-a întâlnit cu cehul şi-au stat la taclale despre Strunga Dracului. Cehul zice că el a urcat-o dar n-ar coborâ-o pentru nimic în lume. Mă rog. Într-un târziu apare şi Boga. E încântat nevoie mare, cocoaţă tot mai bine şi exclamă vesel:

„Băăăăăă… tu ştii bă cum ie Custura asta? Parfum bă!”

Stă pe un balcon de piatră cu hăul sub el şi ne îndeamnă să ne grabim că suntem prea lenţi.

15.40. Trecem prin şaua Cleopatrei. Admirăm acele stâncoase şi ne pregătim să suim Negoiul. Facem o oprire mai lungă de tras sufletul după Custură.

16.37. Urcăm Negoiu, beţele ne sunt de mare ajutor. Personal nu m-aş duce în Făgăraşi fără beţe.

17.02. Suntem pe Neagoe !!!!!!!!!!!! Facem poză de preteni pe Negoi, eu cu reportofonul în mână Aripocu’ cu aifonu’. N-am stat mult pe Negoi. Asta pentru că începuse să picure. Într-o fereastră de nori am văzut spre sud Vidraru.

17.30. Suntem la intrarea în Strunga Dracului, o iau în jos. În Strungă, un grup de cinci separat în două „ateliere” încercau să coboare. Cel mai aproape de mine era o fată care tremura de frică. Imediat sub ea „prietenul” ei mare cunoscător în ale muntelui, un moldovean grasun care se uita cu un ochi într-o parte şi cu celălalt în alta.

„Deci… piciorul mai jos… ai o priză 10 cm mai la dreapta… incă doi centimetri… acolo!!! Ţine-te permanent de lanţ… nu laşi lanţul orice s-ar întâmpla… vezi să ai trei puncte de sprijin…”

„Da’ mi-e fricăăă… nu pot acoloooo… e greu să mă ţiiiinn…”

Bă… Îmi vine să mor acolo. Mă uit la ei vreo 10 minute fără să mă mişc. Mărgineanu ajunge în spatele meu şi pufăie şi ea nemulţumită, în felul ăsta ne-apucă noaptea. Plus că stă de ploaie încă de pe Negoiu. Mă enervez tot mai rău dar nu vreu să stresez „prinţesa” de sub mine să cadă cumva. O iau pe mijlocul strungii, trec pe lângă ei şi mă opresc mai jos.

O iau mai departe în jos şi trec şi pe lângă ceilalţi trei, doi băieţi şi o fată. Au exact aceleaşi probleme, unu coboară şi le descrie celorlalţi ce „prize” sunt. Măăăăă laaaaşiiiii? Din nou, aceeaşi enormitate:

„Ţine-te permanent de lanţuri”

Mă enervez când aud. Îi dau în jos pe mijlocul strungii ca pe scară şi în 30 de minute de la intrare sunt jos. Exact când ajung la marcajul „Exit” apar primii stropi de ploaie. Strig la Boga de două ori şi odată la Dragoş. Nu-mi răspunde nici unul dar moldoveanul se uită către mine. Le spun că acolo e gata totul. El zice că „mersi”, cam în silă. Le spun să se grăbească că se va uda stânca şi Vibram-urile vor aluneca ca pe gheaţă.

O iau cătinel pe potecă, convins că vor ajunge în 10 minute toţi. Trec peste o porţiune stâncoasă şi abruptă. Ploaia tocmai a udat stânca şi alunec julindu-mi gamba. Trec şi mă opresc să mă odihnesc. Pe potecă doi tipi care mă întreabă dacă am văzut un grup de cinci în Strungă. Am văzut, dar coboară greu…

Scot pelerina de ploaie şi aştept. Peste 15 minute apar trei tipi. Ne-am întâlnit deja cu ei de 2 ori, sunt campaţi la Călţun şi s-au dus să vadă Custura. Mă întreabă dacă ceilalţi sunt pe strungă. Le spun că da. Pleacă spre Călţun, pentru că deja tună.

La baza strungii văd că apare cineva. Cred că e Mădălina şi strig. Nu răspunde. Între timp plouă tot mai tare, cu grindină. Nu e mare gheaţa, cam de mărimea unor boabe de porumb, dar asta nu e ceva ok pentru cei de pe lanţuri. Mai târziu am văzut că Boga a pozat gheaţa, probabil aşteptând moldovenii să facă „priză”.

Vine Mădălina. Stăm aşa vreo jumate de oră în ploaie. Aşteptăm MULT!!! Încep să apară încet-încet „alpiniştii” moldoveni. Pe o muchie a Strungii o văd pe Lore. E inconfundabilă cu pantalonii ei portocalii. Aud un ţipăt scurt şi o văd căzând în fund şi alunecând câţiva metri. Îl aud pe Dragoş ridicând tonul agitat, probabil cumplit de speriat.

Moldoveanul şi „prinţesa” ajung lângă noi.

„Bă… cred că aţi bătut recordul la stat în Strungă”, le zic.

Moldoveanul se revoltă puţin.

„Eh… n-am stat aşie mult…”

„Băi fratele meu, aţi stat exact DOUĂ ORE pe Strunga Dracului, e inadmisibil. Dac-aţi ştiut că nu descocoţaţi bine trebuia să mergeţi pe Strunga Doamnei, că d-aia-i zice aşa, să meargă doamnele pe ea!!! „

Tipu’ se uită pe lângă mine sau la mine… niciodată nu ştii cu ochii lui şi-mi zice ceva ce mă paralizează:

„Pi… bini c-am trecut-o. Nu contiazâ timpu’… „

Bă… deci îmi vine să-l iau la pumni, da’ aşa… rău de tot!!! Mărgineanu tremură şi ea de nervi. Ca să pună capac, tipu’ adaugă:

„Hai să mergem în treaba noastră, lasă-i…”

Pleznesc de nervi. Imbecilu ăsta îşi duce pipiţa pe Strunga Dracului ca s-o înveţe cocoţ. Nu mă deranjază faptul că putea să cadă, dar faptul că ţii în urma ta şapte oameni… BĂĂĂĂĂĂĂĂ!!!! ŞAPTE OAMENI au stat şi i-a bătut grindina în Strungă pentru că tu ai fost bou.

Mă rog. Nu mai am cuvinte. În plus îmi aduc aminte de minunata recomandare

„Ţine-te permanent de lanţuri”

Dacă n-ar fi trist aş râde cu lacrimi. Lanţurile în Strunga Dracului sunt puse mai ales pentru urcare. Ele se găsesc pe pereţii laterali, deseori deasupra unor hornuri mici ca să poţi să te ridici pe următoarea treaptă. Dacă le foloseşti la coborâre nu-ţi rămâne decât să stai agăţat deasupra unui gol şi să încerci să faci echilibristică după un punct de sprijin.

Apare la baza Strungii Corina, e uşor de recunoscut după husa de ploaie a rucsacului care e tare galbenă. Dragoş ne strigă să plecăm. Spune asta ca să mai prindem locuri de cort la Călţun. O iau cu Mărgineanu către Portiţa Călţunului. Pe drum ne revedem cu „alpiniştii”. Trebuie să treacă o stâncă cam cât o capotă de maşină iar ea merge în mersul piticului. Ne urcăm pe stâncă în picioare şi nu mă pot abţine să nu-i spun iar:

„Da’ calcă fato stânca aia că ai bocanci în picioare nu şlapi…”

El se uită la mine nedumerit şi-mi zice ceva de genu’:

„Da’ dar aşe ari şentru’ di greutati mai jos…”

Chioru ăsta cere pumni. Trecem mai departe gândind că nu le-ar strica un fundic turtit de-o stâncuţă, mai ascuţitâ şieva dacă si poati…

În Portiţa Călţunului o luăm greu printre bolovani. Corturi multe la Călţun. Multe-multe… Mai sunt ceva locuri apărate cu pietre contra vântului dar sunt băltite, nu poţi pune cortul. Găsesc un loc bun pentru mine şi Aripoc dar Mădălina nu prea găseşte ceva ok pentru ai săi. Îmi întind cortul pe nişte stânci, cam şui ca să aibă loc Boga pe iarbă.

20.00. Într-un final ajung şi ei. Lore a căzut pe stâncă şi-a rupt pantalonii la spate şi s-a lovit rău. Aripocu e terminat… Îi e rău tare, la coborârea din strungă a vomat de la efort. A fost nevoit să stea DOUĂ ORE (!!!!) cu un rucsac de 22 kg în spate pe o stâncă udă, sub grindină şi atârnând de un lanţ. Evident că-l înţeleg. Fac o ciorbă şi-i dau să mănânce. Mănâncă. Fac pireu cu carne. Nu poate mânca pireul, dar carnea da. N-avem de ales decât să dormim, se anunţă ploaie mare peste noapte. Sper ca mâine să fie bine.

Citesc vreo juma’ de oră ghidul lui Maniţiu şi mă mai uit pe hărţi. Boga sper să fie bine după ce doarme. Lore… Vai doamne ce-a căzut…

Eu sunt ok… Dorm.

Pozopovestea aici.