Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/creasta-parangului/

Acăsenii au reuşit în data de 09.07.2011 parcurgerea crestei masivului Parâng în 12 ore si 23 de minute. Am parcurs 23 km, am urcat 1384m, am coborat 2096 m şi am avut parte şi de aventuri.

Aşa cum am planificat cu ceva vreme înainte ne-am înfiinţat pe Transalpină în pasul Urdele. Mami ne face poza de plecare după care o luăm din loc…

Începem cu o scurtă coborâre şi apoi cu o urcare lejeră pe vf. Iezer unde găsim crucea studentei răpuse în 1977.

Planul era să parcurgem cât putem de mult din creastă şi dacă se poate să punem cortul undeva între Gemanarea şi Stoiniţa, unde tati Vladului ştia ceva locuri de cort. Problema cu creasta Parângului, precum ştii, este că trebuie să-ţi cari toată apa de care ai nevoie pentru că nu găseşti izvoare în poteca turistică, numai daca te abaţi în jos, lucru pe care nu ni-l dorim încă…

Urcăm vf. Iezer, coborâm în Şaua Iezerului, apoi ne avântăm voiniceşte pe Mohorul. Ajungem repede în şaua Mohorului, trecem pe lângă  vf. Pleşcoaia cotind spre dreapta. Aici vedem în urma noastră alţi doi trekkeri care probabil au coborât spre Câlcescu.

Din şaua Pleşcoaia urcăm lejer spre Setea Mare, pe care îl ocolim prin nord. Drumul îi place grozav lui Alex. El are obiceiul de a boteza munţii după experienţele pe care dumnealui le-a trait, astfel, Cheile Râmeţului se cheamă „muntele acvariu”, pentru că ne-am bălăcit în apă ca să trecem, Făgăraşul se cheamă „Muntele Greoiu”, pentru că într-un an ne-a prins grindina fix când eram în vârful Lăiţelului, aşa că, deoarece îi place mersul pe curbe de nivel, Parângul este botezat „Muntele Uşurelu”.

Pauza de pranz e planificată în şaua Piatra Tăiată. Ajungem pe Setea Mică şi ne oprim să admirăm lacul Zănoaga Mare. Îi povestesc lui Vlad amintiri despre lac din turele mele solitare. Îmi plăcea tare mult să merg solitar, acum parcă fără el mi-e urât…

Mergem noi ce mergem, nu greu, mai mult pe curbe de nivel sau urcări şi coborâri uşoare până când ajungem la Piatra Tăiată. Acolo mâncăm ceva de prânz, luăm un baton de ciocolată iar Domnu Vlad se odihneşte puţin.

Ne luăm cu drumul până în şaua Ghereşu. Şaua e tare adâncă şi îţi este cu adevărat urât să cobori în ea când vezi apoi că trebuie să urci la loc tot ce cobori. Mergem tăcuţi, doar uneori ne imaginăm cu voce tare cum ar fi să se monteze o tiroliană între Coasta lui Rus şi Ghereşu, să ne dăm drumu’ măcar până la jumatea acestuia…

Drumul e frumos iar după ce trecem de vf. Ieşul, Vlad îmi arată lacul Roşiile. Ne străduim să înţelegem toponimele, dar le interpretăm cam după cum avem noi chef.

Am uitat să zic că pe Ghereşu sunt două momâi clădite din piatră. Domnu Vlad vrea să ştie ce sunt momâile şi la ce folosesc. Îi explic că ciobanii nu îşi marchează potecile cu vopsea, ca turiştii, ci fac nişte movile de piatră să se poată orienta, fază la care Domnu Vlad exclamă:

„-Ahaaaaaa… înţeleg, astea-s un fel de borne ciobanice!!!”

Îţi spun eu că şi tu te-ai fi stricat de râs dacă erai acolo, termenul de „bornă ciobanică” fiind ceva strict original… 🙂

După Ieşul, cu Pâcleşa n-ai treabă, ai însă o urcare păcătoasă pe Gruiul, iar după ce cobori în Şaua Gruiului ştii de la Nae Popescu şi de la Dinu Boghez că mai ai o oră până pe Parângul Mare.

În Şaua Gruiu întâlnim multă lume. Unii au cortul în căldarea Roşiile, alţii merg la Câlcescu, sunt şi câţiva care merg la Rânca. Întâlnim aici un domn şi o doamnă cu doi căţei husky superbi, ba chiar ne jucăm puţin cu ei.

Urcăm diferit, Vlad mai bine eu mai bătrâneşte, dar ne apropiem cu fiecare pas de summit-ul mult dorit.

De pe vârf Domnu Vlad scrutează depărtările.

Facem două-trei poze apoi purcedem la căutat geocutia publicată pe http://geocaching.plus.ro pe care o şi găsim, spre marea bucurie a amândourora.

În cutie, Domnu Vlad găseşte un ghid al Parângului de care este foarte-foarte încântat. Citeşte schiţa de acolo şi i se pare harta unei comori, mă întreabă dacă mergem pe vf. Mija? nu! nu mergem!, dar pe Setea Mare, helooo… l-am făcut acum câteva ore… şi tot aşa. O pală de vânt îi smulge însă ghidul lui Alex şi de aici până la lacrimi nu mai e decât un pas.

Este admonestat dur vântul ticălos şi se compune instant o poezie:

„Vino soare, vino căldură, alungă vântul care mi-a luat ghidul cu Parângul” :))

Autorul e desigur Domnu Vlad care e şi fenomenal de încântat de asta

După ce găsim geocutia mai tragem o şedinţă foto…

…în care este pozat şi Je.

După Parângul Mare lucrurile au luat o turnură stranie, neprevăzută.

Ajungem destul de devreme în Şaua Gemănarea şi găsim locuri bune de cort. Fiind devreme, Domnu Vlad zice că mai are energie. Una din staţiile walkie-talkie ale acăsenilor e la Alex, cealaltă e la mama dumnealui. Staţiile bat teoretic la 7 km, deci eram oricum prea departe de pensiunile de lângă Telescaun unde se cazase mami, aşa că decidem să punem cortul pe Cârja că poate acolo este semnal. Mergem cu drag ştiind că e ultima urcare.

Ajungem pe Cârja la 19 fix. Staţia tot nu bate dar avem semnal la mobil şi se văd releele. Vorbim cu mami care nu se aştepta să ne audă azi. Ne zice că ea a auzit că telescaunul merge până la 21.

Ne uităm la relee. Ne uităm la refugiu. Ne uităm la noi!

„Hai să prindem telescaunul! Ne băgăm?”

Şi începem astfel o cursă nebunească pe Cârja în jos. Mergem repede, nu ne plângem… Ştiam că timpul de traseu este de două ore de pe Cârja la IEFS, deci tre’ să scoatem mai puţin.

În drum întâlnim un cioban. Omu ne zice că telescaunul nu mai merge de la trei. Suntem contrariaţi, vedem deja în zare tabla cu „Parâng, rege al munţilor…”. Sunăm la mami! Mami merge la Telescaun şi vorbeşte cu un tip de-acolo la care-i explică tărăşenia:

„copil, opt ani jumate, creasta Parângului, pasul Urdele, noapte, apă, alea-alea…”

Omu’ zice să ne grăbim şi să le zicem la cei de sus să ne pună în telescaun. Ajungem la telescaun fix la 20.30. Telescaunul mergea, la telescaun nimeni! Îl pun pe Domnu Vlad pe scaun cu rucsacul lui cu tot. Se aude un răget înfiorător…

„Dăăăăăăă copiluuuuu jos din scauuuuuuunnnn… Marş pe joooooooossssss… Io vin în fiecare zi pe joooooossssss…”

şi telescaunul se opreşte.

Vlad e nedumerit, ba chiar speriat, mie începe să-mi crească tensiunea. Din ghereta de deasupra roţii telescaunului, un individ slinos şi cu ochii injectaţi de băutură ţipa să dau copilu jos! Îi spun să-mi lase măcar copilu’ pe scaun ca eu cobor cum pot. Răgetele se înteţesc, şi-l dau pe Vlad jos.

Sunăm la mami să întrebăm ce şi cum. Omu’ de jos spune că a încercat să vorbească cu cei de sus dar că nu se poate înţelege cu ei, probabil s-au îmbătat. Foarte amabil, îl sună pe un tip de la salvamont, dar cu adepţii lui Bachus nu sunt şanse azi. Le doresc multă boală şi o moarte în chinuri, şi crede-mă, chiar nu-mi pare rău că scriu asta!

Vlad o ia primul, resemnat, pe sub telescaun…

Mă iau fără tragere de inimă după el. Merge bine, dar cu o furie de care nu-l credeam în stare. Eu sunt greu, mă dor genunchii de atâta coborâre. Mai jos de Vila Parâng vedem şoseaua şi două maşini mici. Sunăm la mami să încerce să urce puţin pe forestier, mergem de 12 ore, parca nu mai avem energie pentru încă o oră… Mami reuşeşte să urce fix până unde se vede pe track…

În depărtare, soarele se ascundea pe după culmi…

Track-ul înregistrat de acăseni se poate vedea mai jos dar poate fi descarcat de la începutul postării…

Oricum ar fi fost, la sfârşitul acestei ture, cine m-a văzut a putut exclama: „Am văzut tătici fericiţi!”. 🙂

Pozopovestea se găseşte pe pagina noastră de pe picasa.  S-a actualizat astfel şi pagina 2500+.

Acăsenii