Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/geiger-mtb-challenge-family/

La Geiger MTB Challenge 2011 am decis că mergem încă din primăvară. Stabiliserăm noi un calendar de ture şi unul de competiţii MTB. Mare parte din ture ne-au ieşit, cel puţin de cele de biclă suntem cu siguranţă mulţumiţi.

Voiam la Geiger pentru ideea de fairplay. Văzusem că acolo se organizase un concurs Family în 2010 dar podiumul a fost ocupat de copii de 13-14 ani, unii mai înalţi chiar decât tăticii lor, dar am văzut şi pitici de 6-7 ani străduindu-se să termine traseul.

Când am văzut categoriile din acest an, ne-am dat seama că organizatorii au sesizat diferenţele prea mari de vârstă şi au decis să ofere o şansă şi celor mai mici, lucru care ne-a bucurat mult de tot.

Destul de târziu s-a publicat traseul Family, doar în săptămâna concursului, aşa că că am preferat un drum la Sibiu în sâmbăta de dinaintea startului, atât pentru înscriere cât şi pentru o recunoaştere uşoară. Am pus mai jos cu roşu traseul publicat pe site şi cu verde traseul înregistrat în timpul cursei.

Pe traseul publicat, drumul se abătea de la Hilton prin pădure urmând ca apoi să coboare la intersecţia spre Cisnădioara. Am bălăurit după GPS cu Vlad vreo 10 minute, dar orice-am încercat drumul nu s-a lăsat găsit.

Ne întoarcem în Dumbrava să bem un Cola după care ne prezentăm la înscrieri. Acestea încep dealtfel fix la 17.00, cum era anunţat. Suntem primii şi primim numărul 707.

Duminica ne trezim dis de dimineaţă. Din Alba-Iulia faci o oră până-n Sibiu. Domnu Vlad e încrezător. La start suntem oarecum confuzi, nu ştim încotro, până ne prindem că de fapt mergem cu cei mari. Suntem acolo unde trebuie să fim, cu ceilalţi copii şi părinţi de la Family.

Ideea că trebuie să mergem cu cei de la maraton şi semimaraton ne creează un handicap. Pentru Family, cei 6 km pe şosea reprezintă de fapt o treime din cursă, deci nu-ţi poţi permite să foloseşti porţiunea doar pentru încălzire, cum fac cei mari care au destui kilometri înainte să facă diferenţa. Mergem puţin în ritmul plutonului care se întinde pe câţiva km probabil, după care mă gândesc să folosim porţiunea de drum ceva mai activ.

Mergem pe marginea şoselei şi începem să depăşim coloana. Mergem din ce în ce mai tare, unii din oamenii de la Maraton si Semimaraton ne înţeleg strategia când ne văd cu copii şi ne lasă să trecem.

Un tip de la Family pedalează bine şi îşi împinge copilul dându-i câte un avânt la intervale regulate, copilul practic nu pedalează. Noi vrem să câştigăm prin forţele noastre, atât! Am depăşit tot ce am văzut Family în faţă. Ne luăm ţinte în pluton: Family, după ei!

Vrem să începem bine plasaţi intrarea pe offroad. Depăşim familia Kolcsar pe care îi simţim adversari direcţi. Şi ei pe noi, pentru că restul par toţi fie mai mari, fie mai mici.

Vlad are o sonerie broscuţă, pe care o sună la intervale regulate când suntem în ture, să ştiu eu că e aproape. N-aud broscuţa, ce naiba? Mă depăşesc câteva familii cu copii mai mari, nu e grav deci. Mă depăşeşte şi Zolt Kolcsar cu Gedeon. Îmi ies din fire! Alex vine şi el înghiţind praf. N-avem vreme de stat, băgăm puternic. Ajungem la şosea apoi la podeţul de lemn. Acolo ştiu că trebuie să-i car bicicleta 10 metri pe urcarea abruptă, aşa că o iau înainte să-l aştept. Urcăm.

Fară să ne dăm seama, ne tăiem ca maioneza!

Ce naiba? Ieri am urcat fluierând aici, pe foaia doi. Nu ne depăşeşte nimeni dar nici nu depăşim pe cineva, iar Alex coboară din şa. Ne uităm după Kolcsar, e mai sus cu trei-patru sute de metri. Fac push-bike şi ei dar au stat în şa mai mult decât noi, asta e! Respect!

Îl întreb pe Alex dacă ne urcăm pe bicle. Zice că nu poate că e epuizat din cauza mea că am tras prea tare pe plat, în pluton.

Ajungem pe vârf, ne urcăm pe bicle. Kolcsar e la intrarea în pădure cu un bucureştean cu copilul la 10-14. Ne gândim să-l ajungem pe coborâre! Nici o şansă, Gedeon stă bine în şa!

În pădure nu ne ajunge nimeni, nu depăşim pe nimeni, aşa că avem vreme să respirăm, mai ales că e fain traseul. La ieşirea abruptă în şosea îmi dau drumul. Îşi dă şi Alex, dar atinge frâna, derapează şi intră în ceva arbuşti. Nu e grav! O luăm pe traseu. Pe pista de bicle sunt nişte oameni care ne îndrumă spre o potecă.

Traseul prin parc a fost superb!

Semăna cu un traseu de XC, mi-a placut enorm. O iau tare pe potecă, peste poduri şi ape. Vlad vine bine, i-a revenit suflul. Finish!

Mama Vladului ne face poză şi ne zice că suntem pe 14 la general. Înseamnă că suntem pe podium la categorie! NU! Au mai venit alţii înainte. Cum naiba?

Kolcsar a venit cu cinci minute înaintea noastră şi e furios, vrea să conteste la organizator. Logica este că am intrat printre primii pe offroad, iar în faţă el n-a văzut pe nimeni până în pădure, restul celor care sunt în faţa noastră au trecut într-adevăr pe lângă noi.

E desigur şi ăsta un motiv, poate nu suficient, dar motiv de suspiciune. Organizatorul vine tăios, cred că aşa fac şi eu când sunt vinovat de ceva şi n-am chef să stau la discuţii.

Kolcsar e de părere că, probabil câţiva dintre cei care au ajuns primii n-au făcut bucla spre Cisnădioara luând-o drept, pe şosea, poate din greşeală, cine ştie, omul n-a acuzat pe nimeni. Ce spune Kolcsar are sens, dar vorba omului cu organizarea, „ai dovezi?”.

Nu trece mult şi se afişază rezultatele. Suntem pe 6 la categorie, din 31, ceea ce este ok, numai că pe listă citesc titlul care mă deprimă:

Cum mă „sub 11 ani” ? Păi n-ai zis tu cu sait cu tot, în regulament, că e vorba de categoria „sub 10 ani” ba mai mult, ai descris şi din ce ani trebe să fie copiii ? Şi încă:

Echipa de organizare işi rezervă dreptul de schimbare în detaliu a regulilor şi modul de desfăşurare a competiţiei, până la data de 18 August 2011. Aceste posibile schimbări vor fi publicate atat pe pagina oficială de internet www.ciclism.ro/maraton cât şi pe panourile de informaţii din zona de start/sosire.

N-am văzut modificarea pe site! Normal, nici nu era! Mă rog, la urma urmei e o competiţie privată, fac ce vor ei şi e dreptul lor, e clar, poate şi eu aş face la fel!

No, asta e, n-am fost destul de antrenaţi!

Nimic de reproşat despre traseul în sine! Nimic de reproşat despre marcaje sau despre oamenii de pe traseu pe traseu.

Plecăm cu gustul amar al îndoielii şi n-aş fi vrut! Aş fi vrut tare-tare mult să scriu acest blog mai liniştit, să zic… mă Vlad… ai ieşit pe 7 sau pe 16 sau pe 23, asta e, sunt fericit, am pedalat, am văzut lucruri frumoase, ce fain o fost! Aş fi vrut să-i fi admirat pe copiii care au trecut pe lângă noi şi să-i dau de exemplu lui Vlad, să ne facem prieteni şi potenţiali adversari într-un spirit de fairplay.

Vlad tace, e neliniştit, contrariat, îl simt!

Mă întreabă dacă eu cred ce zice tata lui Gedeon!

„-Nu mă, nu cred”, mint eu cu neruşinare!

„-Da’ or schimbat fără să ne spună?”

Tac, şi el nu mai insistă, cuminte, pare doar un pic tulburat.

Mi-ar plăcea să ne bucurăm de medalia de finisher, dar am pus-o doar grijulii în cutia de medalii.

Puţinele noastre poze sunt pe picasa.

Acăsenii.