Dom’ Vladu făcea duminică exerciţii la mate, aşa că eu am uşchit-o aproape în secret pe dealul Mamutului.

Am făcut o tură scurtă pe care o numesc Clasica Mamutului, asta şi pentru că am învăţat-o acum vreo 35 de ani de la alţii mai mari, deh, tură transmisă din generaţie-n generaţie. 🙂

Am trecut în revistă banca de la Fântâna Hoţilor. Îmi pare rău doar de fântână, că e secată. Când eram puşti beam apă de-acolo, mi-aduc aminte de parc-a fost ieri.

Vârful Mamutului, nu ştiu dacă ştii, este marcat cu o bornă. Te duci înspre copacii însemnaţi cu crucea albă care marchează vârful şi dai de ea.

Trascăul se vedea într-un fel de ceaţă de toamnă, superb, abia se ghicea, dar de aici ai sentimentul că e doar o macheta cu care te poţi juca. Îţi zici că, uite, acum-acum baţi drumul de la Piatra Craivii pe Dâmbău. Numa’ dac-ai transpirat o zi două pe drumul dintre ele pe jos sau pe bicla ştii că nu-i chiar aşa uşor… 🙂

E faină mă toamna pe Mamut!

N-am facut multe poze, da alea care sunt, is pe Picasa.

Pupici