acăsenii pe Peleaga și Păpușa, în Retezat

Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/2500-07peleaga-si-08papusa/

Bă… am o febra musculară de mă ia gaia. De fapt mă cam dor toate, am totuși 45 de ani, parcă n-aș mai prea fugi pe dealuri, dar na…

Am fost pe Retezat, mai precis pe vf. Peleaga și pe vf. Păpușa, ca să-și întregească Vlad pagina 2500+, care a și fost actualizată dealtfel.

Să-ți povestesc…

Cum știi, Vladu tre să facă ceva investigații medicale, lucru care ne face pe toți să umblăm ca niște muște tălâmbe dintr-o parte în alta, fără sens.

Clar suntem stresați, și mai clar e că nu ne comportăm ca de obicei. Pe mine spre exemplu mă surprind vorbind vrute și nevrute cu toată lumea, eu, care sunt un taciturn… Mă rog.

Vladu îmi zice că el vrea pe Peleaga și pe Păpușa în Retezat. Chiar acum nu mai are chef de biclă și ar face un trekking adevărat, pe munți mari.

Stau cu ochii pe meteoblue și in 3-4 Iulie pare momentul potrivit.

Discuție cu Mama Vladului:

-Auzi, vezi că mi-am luat și io luat liber marți și miercuri, să mergem în Retezat…

-Acum ți-ai găsit? Joi merge la clinică, la investigații, dac-o să fie prea obosit? Mergeți și voi săptămâna viitoare.

-Păi, știi… dacă Vlad vrea să meargă, no… și e și vreme bună…

-Daaaa-daaaaaaa, siiiiigur-sigur… și dacă Vlad îți zice să te-arunci în Mureș, tu….

„Cam… da…”, gândesc, dar nu zic nimic pentru că din ton îmi dau seama că pot să m-apuc să fac rucsacii…

În 3 iulie, ne trezim la 5, la 6 plecăm din Alba Iulia spre Retezat. Planul era să urcăm la Bucura, să punem cortu’, să urcăm Peleaga și Păpușa și dup-aia să ne întoarcem să dormim la cort.

Ajungem deci la Gura Apei, luăm biletele de vizitare, apoi mergem destul de mult până în Poiana Pelegii. Aici parcăm, ne luăm rucsacii și la drum.

Din Poiana Pelegii Vlad începe să fie tot mai încântat de Retezat. Îi place drumul prin pădure, mulțimea de pietre, pâraiele peste care sari din piatră în piatră. La ieșirea din pădure dai de jnepeni uriași, numai în Parâng am mai văzut așa. Urcăm bine și cu plăcere până când, brusc, Lacul Bucura ne apare sub ochi. Vladu vrea să monteze singur cortul, ceea ce și face. Ne golim rucsacii în cort și luăm cu noi numai pelerinele de ploaie și apă.

Începem urcarea pe lângă refugiul Salvamont pe un drum superb, întâlnim chiar și o herghelie de cai. Urcăm bine până pe o creastă care ne duce vizibil spre Peleaga. Aproape de vârf, surpriză: un cârd de capre negre. Ne era dor, ultima oară am văzut în Făgărași, în Portița Călțunului.

No, facem ce facem și ajungem destul de iute pe Peleaga. Căutăm geocache-ul de aici fără nici un succes. No las că-l mai căutăm la întoarcere.

Coborâm Peleaga pe partea ailaltă, trecem Șaua Pelegii admirând și lacurile din ambele părți. Ajungem și pe Păpușa și marcăm al nouălea vârf de 25oo a lui Vlad-Alexandru.

După ce facem poze pe vârf, ne grăbim puțin, că începuseră să se strângă ceva nori. Urcușul înapoi pe Peleaga mi-e foarte dezagreabil, dar Vladu urca destul de bine și mi-era jenă de el. Înapoi pe Peleaga, căutăm iar geocache-ul, pe care îl găsim de data asta destul de ușor. Mă distrez și-i zic Vladului că am văzut geocache-ul încă de pe Păpușa. Nu mă crede! :))

No, ne-apucăm de coborât fericiți. Ajungem iar la herghelia de cai, pe unde Vladu constată că e 16.30. Mă, și-l apucă pe el așaaaaa… un amoc… o stare d-aia de dor de mă-sa, de zici că se termina lumea atunci. Căăăăăă, e fericit tare de cele două vârfuri de 2500, dar… na, dac-ar fi și mami lui aici, să sărbătorim împreună…

Bă, zic, dacă vrei să coborâm azi, coborâm. Aveam în minte și ideea că ar trebui să se odihnească o zi înainte de investigații. Vladu cică:

-No hai, cursă „noi cu noi”…

Vaaaaaaaiiiiiiii…. Tare nu-mi place când aud asta de la el, pentru că știu ce urmează. Așa l-a apucat amocul și în Parăng de-am ajuns să alergăm pe creastă. Până la urmă, na, e al meu, ce să-i zic? Că nu pot, că-s bătrân, că… Bine no !

Și-ncepem… În 20 de minute suntem la refugiul Salvamont, luăm apă. E cinci fără zece.

-Bine mă, no, hai: cursă „noi cu noi”. În 10 minute strângem cortul, la 17 plecăm, la 18 suntem în Poiana Pelegii, la 19 la Gura Apei, la 20 în Hațeg, la 21.30 în Alba Iulia!

-Iupino, iupino, își strigă Vladu bucuria…

La 17 plecăm, depășim un grup mare, organizat, cu care urcasem și de dimineață. Le ziceam „ăia mulții”. Mă dor genunchii, da’ n-am chef să mă vait acum, mai ales că Vladu fuge la vale ca trăznetul. Cursă „noi cu noi „, ce mama dr… Oare încep să urăsc cursa „noi cu noi” ?!?… =))

Coborâm din căldarea superioară, trecem pârâuri, ajungem la jnepeni, mai sărim ape, ajungem în pădure, trecem puntea, la 18.03 suntem în Poiana Pelegii. Bun, hai, poze cu aparate, cu ipoade, cu ce-avem, sus în mașină și tuleo. La 19 suntem la Gura Apei, la 20 în Hațeg (noi respectăm vitezele legale când umblăm cu Vlad în mașini, deci… 50 km/h e 50 km/h).

Și uite așa, la 21.26 eram în parcare la noi. Asta a fost. Cursă „noi cu noi”. Acasă, sărbătorim fix cum și-a dorit el. Eu beau vin, maică-sa puțină bere iar el gustă spuma.

Mă… Mie nu-mi place să alerg!

Mă dau cu bikla 300 de km fără oprire dacă vrei, fac trekking 3 zile fără să dorm, dacă e să fie, dar să alerg nu-mi place. Mai ales pe munți. Așa că, acuma stau și scriu, cu picioarele in apă rece, cu dureri cumplite de la febra musculară, ars de soare pe mâini și pe față, gândindu-mă că poate era mai bine să-mi placă să fug, poate eram mai antrenat acum și nu mai ziceam la fiecare mișcare, printre dinți: