Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/2500-13dara-si-11hartopu-darei/

S-a actualizat pagina 2500+!

În 24 și 25 Iulie 2012, am avut ocazia să-l însoțesc pe Domnu’ Vlad în una din încercările sale temerare: aceea de a ajunge, înainte de vârsta de 10 ani, pe toate vârfurile românești de peste 2500m.

De această dată țintele au fost vârfurile Dara (2501m) și Hârtopu Darei (2506m).

Planul inițial a fost o tură de trei zile: Mănăstirea Brâncoveanu – Fereastra Mare a Sâmbetei, apoi Dara – Hârtopu – Fereastra Mare, apoi coborârea Fereastra Mare – Mănăstirea Brâncoveanu… Până la urmă am facut-o din două bucăți: Mănăstirea Brâncoveanu – vf. Dara, apoi vf. Dara – Mănăstire.

Să-ți spun cum a fost…

Prinsoarea asta e tare importantă pentru Vlad.

Am fost întâi pe Vânătoarea lui Buteanu, apoi, cu prieteni dragi pe Negoiu, apoi pe Viștea și Moldoveanu. Sigur că Vlad a fost admirat la școală pentru călătoriile lui și, astfel, cucerirea tuturor vărfurilor de peste 2500 m din România a devenit un obiectiv personal pentru el. Noi n-am putut decât să încurajăm și să susținem frumosul lui vis, așa că acum avem parcurse 11 din cele 13 vârfuri peste 2500m din țară.

Așaaaaaaa…

No: în 24 Iulie 2012, pe la 10.30 dimineața, ajungem în Sâmbăta de Sus. Parcăm la Mănăstire și-o pornim degrabă pe forestier, planul fiind să ajumgem în Fereastra Mare a Sâmbetei unde să punem cortul, urmând ca a doua zi să atacăm Dara și Hârtopu și chiar să coborâm dacă putem.

Plecăm pe forestier până când ajungem la o mare hartă cu Valea Sâmbetei, pe care Dom’ Vladu o măsoară, inginerește, cu bețele de trekking transformate în compas…

Drumul pe forestier e oarecum plicticos, mai ales că pe partea inferioară a văii e plin de utilaje de tăiat lemne, mașini de transport, TAF-uri și multe alte d-astea care fac și zgomot infernal dar mai ales ridică un praf imens. După circa o oră de la plecare trecem un pod și intrăm în pădure, scăpând astfel de nebunie.

Drumul prin pădure a fost frumos, pitoresc și fără peripeții, până când am ieșit într-o frumoasă poiană unde am și dat de Cabana Valea Sâmbetei.

La cabană am stat fix 30 de minute, cât să mâncâm ceva, să bem apă și să se usuce ceva tricourile pe noi.

Frumos la cabană, câini prietenoși, măgăruși care plecau după provizii, oameni liniștiți la o bere, chestii de cabană.

După juma’ de oră ne punem pe urcat, uitând să ne refacem proviziile de apă de la izvorul cabanei. Urcăm până „La Cruce” după care panta se îndulcește și încep câmpurile de afine, câmpuri de care profităm și noi… Miam-miam… Aici ne-aducem aminte de un drag partener de ture al nostru, Aripocu, pe care nu-l mai poți scoate din afiniș dacă-l scapi cumva acolo… 🙂

Afinele nu erau chiar coapte, puțin acrișoare, no, cum îs mai bune…

După afine mai tragem o porțiune de bolovăniș până în Fereastră, unde și ieșim, fix în timpul de traseu, că puteam câștiga o probă de regularitate cu asta. Oricum Vladu își dorește un concurs de trekking, numa’ că până acum n-am găsit ceva să ne placă.

În Fereastra Mare se află de fapt povestea cheie a turei. Trebuia să punem cortul aici, mai aveam 1.5 l de apă, bem cam 1 l. Știam eu aici un izvor ascuns, așa că mă iau puțin în dreapta, pe curba de nivel… Găsesc albia pârâiașului, găsesc locul de unde izvora, apă ioc. No, drace… Ce facem?

Revin în Fereastră și-i spun Vladului situația:

-Vladu… Nu mai avem decât juma’ de litru de apă. Mie nu-mi trebe că n-am nevoie, tu o bei raționalizat, câte o gură odată. Acuma, oricum ne deshidratăm peste noapte, cu hidratarea care-o avem în organism putem ajunge pe Dara, astfel că ne va fi mai ușor mâine să coborâm, chiar în condiții de epuizare.

Vladu înțelege situația și ne punem pe mers spre Dara. În drum, cam pe la vf. Cheia Bândei, începem să vedem Moldoveanul și Viștea, Lespezi și Călțun, Negoiul, amintiri superbe din clipe de vis tată-fiu. 🙂

Ajungem pe Dara, la cca. 100 m de vârf. Găsim un loc de cort decent, apoi punem cortul. Vântul începuse să bată tare-tare, cortul se clătina din toate cusăturile.

Vladu adoarme greu… Își pune muzică de pe iPod… Până la urmă adoarme pe melodiile lui Alifantis:

„am scris-o mic, ai să citești cu greu… pune-l în deget, scoateți-l mereu…”.

Noaptea nu dorm. Nu pentru că-mi place Connect-R ci pentru că stau să-l învelesc pe Vlad, el e mai nărăvaș așa, simte o claustrofobie în sacul de dormit. Mi-l țin în brațe, mi-l învelesc, îl pup și-l mângâi pe păr. Vântul puternic continuă toată noaptea iar eu mă simt tot mai vinovat că-s cu Vladu aici.

-Ce naiba facem noi, Vlade, aici, pe vântu’ ăsta ?, mă-ntreb în gând…

-Facem vârfurile de 2500, îi aud parcă prin vis vocea inconfundabilă.

E clar că mă simt vinovat de ceva, nu știu de ce…

„-Păi, e visul lui…”, aud o altă voce interioară…

Visul lui-visul lui, da’ părinții tre’ să mai zică și NU, că el poate să viseze orice tâmpenii… Gânduri de tată, în noapte, pe vânt cumplit.

Cortul se îndoaie, eu număr orele… e 9, e 12, e 2… apoi ațipesc… Visez tâmpenii, că ne atacă câini ciobănești cortul, că a înnebunit ursul și urcă în creastă și încă multe… Dimineața vine peste mine ca o binecuvântare…

Vântul însă n-a încetat. Bate tare, aproape să-l ia pe Vlad de pe picioare. Îi pun buff-ul de vară, își ia treningul de cort pe el și începem urcușul, ușor, spre vf. Hârtopu.

Hârtopu are 2506m, nouă GPS-ul ne arată 2505m la un m de sol, deci cam 2504m. E și vânt și altimetrul e dependent de presiunea atmosferică.

Pe Hârtopu abia stăm să nu ne doboare vântul.

Cam la 350 de m de Hârtopu e vf. Dara. Cărțile spun 2501 m. Noi am măsurat cu GPS-ul la 1 m de sol, 2501 m, deci cam fix 2500m ar avea Dara, după noi…

Apoi am coborât. O coborâre lungă, de 7 ore, din care ultimii 5 km pe forestier ne-au terminat psihic. La un moment dat, nemulțumit de felul în care-mi făceam datoria de partener, Vladu îmi ia GPS-ul ca să anunțe el cât mai avem…

Țin minte exact când a spus: 3.39km… 3.27km… 2.99km, „s-a schimbat ăla mare”… 1.14 km…

-Zi-mi că mai avem doar unu !, zic…

-1.06, zice Vladu malițios…

El are mai multă energie ca mine. Unul din obiectivele turelor noastre este să demolăm ideea de atotputernicie a tăticilor. Asta nu-i ajută copilului! Să creadă că tatăl său e de neînvins îi crează, psihic, ideea că orice ar face nu-și va ajunge tatăl. Mulți bărbați încurajază asta, se simt flatați, dar eu nu cred că e bine! Copilul trebuie să știe că ești ca el, că ai puncte forte dar și slăbiciuni, trebuie să creadă că, dacă vrea, te poate depăși… într-o zi, nu peste mult timp. Trebuie să știe că poate să aibe EL grijă de tine, că sunt lucruri care depind de EL, că e important…

Nu te-nvăț io cum să-ți crești copilul, emit doar păreri, n-am auzit să existe vreo academie de tatici, și, mai ales, fiecare copil are personalitatea lui. Doar să nu i-o înăbuși cu a ta, știi ? No… io incerc să n-o fac… 🙂

Am fost o echipă și de data asta! O echipă perfectă, tată-fiu. Îți mulțumesc Vlade că mi-ai dat ocazia să te însoțesc în această tură.

Acestea fiind zise, avem 11 din cele 13 vârfuri dovedite de 2500m din Romania. Mai rămâne Omu și Bucura Dumbrava, în Bucegi, unde mami nu ne lasă decât cu telecabina, pe motiv de urși.

Atât!

Ți-am pus track la începutul postării, nu te baza pe el, dar ia-l cu tine dacă mergi pe acolo, te poate scoate din ceață. Noi am umblat cam așa:

Pozopovestea se găsește pe pagina noastră de pe picasa.

Acăsenii