Tura Calmului

Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/07tura-calmului/

Vineri, în 26.04.2013, am zis că e ok să tragem o tură de relaxare în Trascău ocolind două vârfulețe mai mici, respectiv vf.Calmului si vf.Fecioarei. Traseul a fost astfel:

Gura Ampoiței – șaua dinspre Șard – Ighiu – Șaua Calmului – Ampoița – Piatra Boului – Piatra Corbului – Gura Ampoiței

Am lasat mașina în halta din Gura Ampoiței și-am luat-o pe primul drum în dreapta, dupa curba spre Ampoița.

Am pedalat fără aventuri, am întâlnit o turmă de oi cu câini și ciobani pașnici până am ajuns într-o șa care dă spre Șard, de unde se vede fain satul. Poate e strâmbă poza, dar mie mi-o place așa deci n-am întreptat-o. 🙂

De-acolo ne-am dat drumul la vale și spre stânga către Ighiu, unde am ajuns și am luat-o către șaua făcută de vf.Calmului cu vf.Popii, de unde vedem frumos Piatra Craivii și o mare parte din piemont.

Urcarea până în șaua cu pricina s-a făcut pe un drum de asemenea fain, pe care l-am pozat cu drag.

Din șa ne dăm drumul, numai că eu calc ca zevzecul pe-o… ramură de spini și fac pană. Facem pana și ne dăm drumul val-vârtej în Ampoița.

Urcăm până aproape de biserică și la pod facem stânga către Piatra Boului. De pe pantă aruncăm o privire peste vale, unde vedem Dealul Bisericii și vf.Popii.

Pe sub vf.Popii am fost deja în tura denumită de noi Revelația, dar e fain să ne uităm acum la el de la distanță.

Piatra Boului și vf.Calmului te las să le vezi în pozopoveste, noi am coborât în Valea Ampoiului pe un drum ca cel de mai jos.

Din Valea Ampoiului, am trecut pe lângă Piatra Corbului până în halta unde lăsasem mașina, pe urmă ne-am dus acasă și ne-am luat o pizza, convinși c-o merităm. 🙂

Pozopovestea dacă dorești s-o vezi se găsește la noi pe Picasa.

Dacă îți plac acăsenii și vrei să te ții informat, poți da like paginii noastră de Facebook: https://www.facebook.com/acasenii.ro

Trăiește intens! 🙂
Acăsenii

NOTĂ: Track-ul a fost înregistrat cu un GPS Garmin Etrex Vista HCx și are strict rol de documentare, nu îți recomand să mergi după el cu bicicleta și nici nu sunt responsabil dacă o vei face și pătești ceva!

Save

2 Comments

  1. Pingback: Ciclo Cimec – Trascău.Ro

Comments are closed.