Trapezul Izvoarelor

Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/28trapezul-izvoarelor/

În 31.08.2013 am tras o tură cu Dom’ Vladu în Trascău, cam așa:

Izvoarele – sub Vf.Pleșii – La Rogoaze – Muntele Bedeleului – Șaua vf.Ciresului-vf.Cornului – sub Ardașcheia – Pârâul Muntelui – Colțești – Izvoarele

De fapt am lăsat mașina pe șosea, la intersecția spre Izvoarele. De-acolo, Piatra Secuiului începuse să fie luminată de soare…

Ei, de data asta ne îndreptăm direct spre Bedeleu. L-am ocolit destul anul ăsta, i-a venit vremea, așa că ne îndreptăm spre Cheile Plaiului, formate de vf.Cornului (la dreapta) și vf.Pleșii (la stânga). Îs mai multe vârfuri ale „Pleșii” în Trascău, deci nu cumva să-l confunzi, nu e vf.Pleșii ăla cu care se termină Pleașa Râmețului, e altul, situat între vf.Cornului și Dealu Olan. Dealu Olan îl vezi chiar în stânga de tot în poza de mai jos.

În Izvoarele trecem pe lângă monument. Monumentul din Izvoarele este unul special, străjuit de două tunuri, din spusele localnicilor au o istorie specială, o sa-ți povestesc mai jos ce-am aflat despre ele. Până atunci îți spun că am urcat prin sat până la biserică, apoi am ieșit din sat și-am apucat să suim pe un drum de care. Urcarea e ciclabilă, motiv pentru care stabilim cu Vlad pe Strava un segment „Cheia Plaiului Climb”, cu o medie de 7.3%. Vladu l-a suit cu 6 km/h, ceea ce e bine la 10 ani.

Drumul pe curba de nivel începi să-l vezi de mai jos. Faci stânga pe el și începi o urcare serioasă, tot de 7.2% dar nu am habar de ce ți se pare mult mai grea și o faci mult mai încet, poate calitatea drumului e mai slabă, că aici e înierbat și iarba e mare.

Ajungi la o cruce. De-acolo cale de cca. 1-2 km, pui cruce la ciclat și treci la pushbike, dar crede-ma prietene, n-o să-ți pară rău.

Mai sus vezi ceva care pare să semene cu o poartă. Se pare că asta și este, o poartă săpată în stâncă de romani, pentru că te afli acum fix pe un drum roman. Aceștia au tăiat stânca pentru a face Bedeleul accesibil cu carele. Greu de imaginat cum anumite lucruri din trecut pot influența altele și revenim acum la tunurile din Izvoarele.

Gazda de la Pensiunea Cucului, ne-a povestit cum, în vremea ultimului război mondial, pe Valea Arieșului s-au dat niște bătălii cumplite după întoarcerea armelor împotriva nemților. Având și structură de defileu, Valea Arieșului era un loc bun de oprit înaintarea oricărei armate dacă aveai arme plasate inteligent. Câțiva ofițeri, îndrumați de localnici, au evaluat drumul roman și au urcat câteva tunuri pe Bedeleu cu caii, trecând fix prin deschiderea de care îți vorbesc. Tunurile au fost plasate pe lângă Poarta Zmeilor și se pare că au făcut prăpăd, neputând fi atacate de niciunde, oprind astfel, săptămâni bune înaintarea nemților. Nu e istorie, își spun ce mi s-a povestit, dacă ceva nu e exact așa, mea culpa. Am fost deci din mai multe motive impresionați de drum, o adevărată lecție de istorie pentru Vlad.

Cel mai impresionat a fost Vladu de urmele de car săpate în stâncă de trecerea sutelor de ani…

No, fain. Mai departe mai urci un pic și poți cicla aproape până La Rogoaze. Acolo altă lecție de istorie, crucea de La Rogoaze.

Crucea pare ridicată în 1841 și este scrisă cu chirilice cred. Impresionant!

De-aici te mai dai, mai împingi, până ajungi în șaua dintre vf.Cornului și Dealu Cireșului. Aici am trăit altă istorie interesantă….

Era coborâre, drum de căruță înierbat, în față ne apare o herghelie de cai. N-am pățit niciodată nimic cu caii, deci n-aveam a mă teme de ei. M-apropii cu Vlad cu curaj, când unul din cai începe să-și legene capul în sus și în jos ca și cum ar spune „Da”.

În 10 secunde alți doi cai i se alătură făcând același gest. Ne abatem din drum pe fâneață, înaintând greu. Din reflex, ne comportăm ca și cum ar fi vorba de câini și trecem în poziție sandwich, noi înăuntru, biclele în exterior, mergând pe o direcție piezișă, care ne îndepărta de cai.

Atunci am văzut ce n-am văzut în viața mea. Cei trei cai și-au lipit umerii, dacă pot spune așa, și-au început să înainteze în trap spre noi legănându-și capetele, cum ți-am spus…

Tată, tată, mor de frică!

…îmi șoptește Vlad cu glas stins. „Ba mulțumesc la fel!”, îi răspund în gând. Caii nu vin însă direct, fac un ocol, cam cum te atacă câinii ciobănești. Spre deosebire de câini, aceștia merg lipiți, pieptul parcă le este un buldozer. Ne ocolesc și ne cad în spate. Întorc bicicleta s-o pun între mine și ei, ca la câini, neștiind dacă va funcționa, timp în care ne deplasăm neîncetat. Se opresc, noi mergem, îl rog pe Vlad să nu fugă, era primul impuls care-ți venea in minte. Încet, târând bicicleta de-a latul, ne îndepărtăm. Unul dintre ei, șeful, cel care-i chemase inițial, vine după noi, la pas. Nu vrea să ne ajungă, vrea să se asigure…

Ajungem la drum și-o luăm spre Pârâul Muntelui, am scăpat!

Mama Vladului mi-a spus să nu-ți scriu despre asta, că n-o să mă crezi… Eu îți scriu, tocmai pentru că poate o să pățești vreodată. Caii de pe Bedeleu sunt deci semisălbatici, dar impresionant este cât sunt de inteligenți. Au strategie, au șef și au metode de a te îndepărta.

Coborârea, restul, au fost poezie pe lângă toate cele trăite.

Pozopovestea dacă dorești s-o vezi se găsește la noi pe Picasa.

Dacă îți plac acăsenii și vrei să te ții informat, poți da like paginii noastră de Facebook: https://www.facebook.com/acasenii.ro

Trăiește intens! 🙂
Acăsenii