Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/explorare-in-sureanu/

[Duminică, 15.06.2014, dom’ Vladu și Bicheru Cycling au tras o tură în Șureanu, deasupra de Tău-Bistra, pentru a explora posibilități de viitoare ture pe-acolo. Fiind o tură de explorare, nu îți recomand track-ul acesta, ci am să te rog să le aștepți pe cele viitoare. Cum eu sunt cu coasta fisurată și n-am fost de față, îi dau cuvântul în continuare exclusiv lui Vladu, să-ți vorbească, să-ți arate poze sau filmări. Este prima sa poveste pe acăsenii.ro. Sper s-o facă astfel încât să-ți placă. Cristi Faur]

Totul a început ca o tură normală.

Am pornit de la baraj, am mers ce am mers pe șosea și imediat am intrat pe forestier. Forestierul a fost lung și lin, vântul ne ajuta puțin din spate, noi mergeam și ne mai făceam câte o poză unul altuia. Uneori mai făceam regrupări, mici pauze.

La un moment dat, după ce am urcat ceva din forestier, am găsit mai multe TAF-uri parcate. De acolo am mai urcat puțin până am întâlnit un izvor. La izvor ne-am făcut hidratarea. După aceea am mai urcat puțin și am ajuns la cabană. Era o cabană frumoasă, cu doi soți drept cabanieri.

Acolo am făcut Marea Pauză. Unii au mâncat omletă, alții au băut suc, eu m-am distrat că aveau perii de toaletă de vânzare ceea ce mi s-a părut ciudat la o cabană.

Dar vai! Am uitat să vă spun. Înainte să ajungem la cabană, eu cu Luci Deac am depășit limita de viteză. Limita era de 5 la oră, iar noi aveam 10 la oră. Apoi, în timpul pauzei de la cabană, au trecut niște enduriști. Erau trei băieți și mai era un om matur care cred că era tatăl unuia dintre ei.

După plecarea de la cabană a venit un drum care se împărțea în două. Noi am luat-o pe cel din stânga. Am mai urcat o urcare ușoară, apoi am ajuns în vârfuleț. Acolo am început să ne dăm drumul în jos, dar nu mult, pentru că se despărțea drumul din nou.

Cirică a spus:

-Hai s-o luăm prin pădure ca și anul trecut!

Restul băieților spuneau:

-Nu, că este prea stricat!

Cirică s-a dus să exploreze. S-a întors dându-și și el seama că e prea stricat drumul și sunt mulți copaci căzuți care blocau drumul. Atunci au apărut cam șase mașini de teren. Am oprit o mașină să cerem îndrumare. Cei din mașină n-au știut să ne îndrume, așa că am așteptat să treacă toți. Celelalte mașini au venit cu viteză și ne-au prăfuit puțin. Așa cum vă puteți imagina, lui Cirică i-a displăcut gestul lor așa că a luat-o în fața lor, pe bicicletă, cu viteză maximă. Le-a arătat el viteză.

Noi am pornit și noi la drum. Ajungând la o urcare, unii dintre noi și-au dat seama că drumul este greșit și nu ducea unde doream noi, așa că l-am așteptat pe Sorin Toma. El ne-a spus că nu pe aici trebuia s-o luăm ci pe mai sus.

Ne-am întors până ce am ajuns la un drum ce făcea stânga în pădure. Acolo, după o urcare scurtă de tot, a început coborârea pe vale. Am ajuns cam pe la mijlocul văii. Valea mergea în jos, dar prin dreapta era un drum de TAF înfundat de lemne. Toma a spus că el merge pe acolo, deși toți i-au spus:

-Nu te du că n-are rost, nu vezi ce rău îi drumul?

Toma nu s-a lăsat, a luat bicicleta în spate și dus a fost. Mie mi-o părut rău când l-am văzut că dispare singur în pădure și i-am făcut poză.

Noi ne-am dat drumul la vale. Din nou am ajuns la o bifurcație. Am luat-o prin dreapta. A fost și coborâre și urcare dar toate ușoare. În dreapta era pădurea prin care a plecat Toma. Toți bicherii ziceau că Toma s-o fi întâlnit cu ursoaica.

La altă bifurcație nu ne-am gândit că trebuie s-o luăm pe râu în sus așa că am mers tot înainte. Dar vai, drumul din față era rupt. Venind înapoi la râu, ne-am dat seama că trebuia să urcăm.  Am urcat. A fost un pushbike lung de tot, despre care am făcut un reportaj mai jos.

După ce am împins pe noroi, a urmat un drum în stânga și am început să urcăm. Panta era foarte mare, astfel că am numit acest pushbike, pushbike-ul criminal. Pe această pantă m-a ajutat Pop Lucian, pe care l-am și filmat și îi mulțumesc că m-a ajutat.

După urcare am coborât pe potecă mai întâi. Din potecă am dat direct într-un forestier. Mergeam pe lângă biciclete pe acolo, pentru că era plin de crengi, nu putea fi ciclat. Văzând un biciclist pe un deal alăturat, Cosmin m-a întrebat dacă nu cumva e Cirică. Eu m-am uitat dar mi-am dat seama că era chiar Toma și am început să urlu tare:

-Tooooooooomaaaaaaaaaa, sunteeeeeem aaaaaaaiiiiiiiiiici… Stai acolo că venim la tineeeeee…

Apoi am strigat la colegii de echipă:

-L-am găsit pe Tomaaaaa, pe celălalt deaaaaaaaal….

Vă dați seama că Ioana, soția lui Toma, a fost prima care a ajuns la el. După aceea bebeul, adică eu. Revederea a fost minunată pentru toți, Toma m-a pozat când ne-am întâlnit și i-a trimis-o pe email la tati.

De aici n-am mai făcut poze pentru că a început superba coborâre care a cuprins elemente din toate tehnicile de MTB: rock-garden, nisip, cornering, rădăcini, crengi, noroi, drop-uri.

 

Pe urmă coborârea a fost pe serpentine mari, de m-au durut mâinile de atâta coborâre până la șosea. Am filmat toată coborârea pentru cei care vor să meargă pe acolo:

Apoi am coborât pe șosea până la mașini.

Părerea mea personală este că a fost o tură frumoasă, a fost și însorit și înnorat, dar mi-a plăcut că nu ne-a plouat. Le mulțumesc colegilor de la Bicheru Cycling că au avut grijă de mine în prima mea tură fără tatăl meu care este accidentat.

Am făcut pe lângă filmări și pozopoveste, dar cu aparatul meu mic canon, că nu m-a lăsat tata cu DSLR-ul, că era prea mare pentru mine.

Pozopovestea este aici și comentariile tot eu le-am pus.

Am scris pentru acăsenii.ro și Bicheru Cycling,

Vlad Faur.