Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/ocolul-muntilor-cindrel/

În 20 și 21.07.2014 am tras cu Dom’ Vladu o tură care face ocolul Munților Cindrelului. Prin urmare am mers cam așa:

Săliște – Tilișca – Rod – Poiana Sibiului – Jina – Tău-Bistra – Oașa – Valea Frumoasei – Valea Sadului – Râu Sadului – Sadu – Cisnădie – Poplaca – Orlat – Sibiel – Săliște

No, acuma… noi voiam să ocolim Cindrelul. Ture în jurul sectorului central al Cindrelului s-au mai făcut, noi voiam să izolăm geografic masivul, să știe Vladu că a dat roată unui munte întreg. Dacă faci asta, turele din interiorul masivului capătă alte conotații, le „simți” mai bine… Știi vorba mea: „Dă-i ruatăăă băăăăh…”. 🙂

Ca să faci ocolul Cindrelului te poți baza pe intuiție. Pui harta pe modul „terrain” și îți cam dai seama pe unde trebuie să mergi, dar ca să fi sigur, apelezi la monografia „Munții Cindrel” a lui M.Buza:

„Limita sudică este constituită din cele două văi longitudinale Frumoasa şi Sadu, care formează un culoar înalt de 1.600-1.700m şi larg de circa 1—3 kilomeri, ce urcă domol în Şaua Ştefleşti (1 725 m), către obârşia râurilor. […]

La rândul ei, Valea Sebeşului, când foarte largă cum este la Oaşa, la Tău sau la Şugag, cînd foarte îngustă, sub formă de defileu tăiat adînc în stâncă, separă Munţii Cindrel de Munţii Şureanu la vest.

Contactul cu Podişul Transilvaniei, respectiv limita nord-vestică a Munţilor Cindrel cu dealurile Secaşului şi depresiunile Apoldului, Săliştei şi Sibiului, este marcat de înlănţuirea localităţilor Căpâlna-Deal-Cărpiniş-Tilişca-Sălişte-Vale-Sibiel-Fîntînele-Orlat-Gura Râului-Poplaca-Răşinari-Cisnădioara şi Sadu. ” (M.Buza, Munții Cindrel)

No, toate fiind clare acum, mai rămâne să-ți povestesc cum am ajuns să facem tura asta. Ca pe fiecare dintre noi, Strava te cam ia cu valul, așa, și m-am antrenat să fac acest ocol în 12 ore. Prietenii mei știu că pot face 150-170 de km, îs un fan al anduranței, dar n-am avut vreme până acum, ba că n-a fost timp, ba că mi-am rupt o coastă, iar acum voiam să fac negreșit tura asta, să nu zică Toma că nu mă țin de cuvânt. Totul a fost ok până când le-am spus alor mei ce vreau să fac, fază în care Vladu, cu o privire de lupișor rănit, așa:

-Adică pleci fără mine?

„Mii de tunete”, îmi zic, „să vezi că ăsta mă face să ratez Gran Fondo pe Iulie”, dar îi răspund după o repliere mentală rapidă:

-Nici vorbă Dom’ Vlade, mă gândeam doar că dacă o pot face singur în 12 ore o fac și cu tine în două zile…

Și așa a rămas. Acuma, știi că eu nu-s cicloturist, așa că n-am coburi de bicicletă. Asta însemna că trebuie să duc cortul în rucsacul de tură. Plus izopren. Plus mâncare. Plus haine de schimb. Plus… Așa că am ajuns cu rucsacul pe la 16 kile așa, plus DSLR-ul, și alte gadgeturi cam 18 kile în plus.

„For God sake, asta mă va încetini un pic”, îmi zic…

Oricum, plecăm destul de optimiști spre Tilișca, din Săliște. Ne ajunge un cicloturist, apoi un cursierist, chiar înainte de Jina, ultimul ne felicită, zice că am urcat destul de bine la ce bagaj avem.

Întrezărim Jina și ne îndreptăm spre locul denumit „Fericire 1”. Cum? Nu știi ce e „Fericire 1” ? E toneta de înghețată din Jina, cea plasată imediat înainte de coborârea în Dobra pe serpentine sau, mă rog, pe finalul cățărării dacă vii în sens contrar.

No, stăm acolo la o înghețată pentru Vlad și un Radler rece pentru mine, după care purcedem pe coborârea în Dobra îndreptându-ne spre „Fericire 2”. Nu cred că mai trebuie să-ți spun că asta e toneta de înghețată de la Tău-Bistra. Bun așa, acolo beau și eu o cafea. Ne mișcăm iute apoi în sus spre, bineînțeles, „Fericire 3”, care era la Oașa.

Așa deci! O zi proiectată cu trei fericiri.

Mulți cicliști pe Transalpină… e și duminică, e drept. Cursieriști, MTB-iști, cicloturiști.

Oprim să-mi trag sufletul un pic, ocazie pe care Vladu nu o scapă pentru a da cu pietre în apă, sportul lui favorit de mic. El crede că dacă dai cu pietre într-o apă și coroborezi asta cu punerea unei dorințe, o să ai cu siguranță o viață perfectă.

No, eu îmi trag sufletul cu căteva vorbe de duh la adresa rucsacului care mă apăsa cumplit pe șa, dacă mă înțelegi, făcându-mi posteriorul o zonă mult prea presată față de cum eram eu obișnuit, când o mașină oprește lângă noi și o voce ni se adresează:

-Salut acăseni!

Pentru început îs debusolat, până când văd un băiețel blond și drăguț. Îl cunoșteam bine pentrru că l-am pozat de mai multe ori în concursuri, e un abonat al podiumurilor la categoria lui de vârstă, mi-amintesc că a fost pe podium și la Cozia MTB în echipament Geiger, unde a ieșit pe doi, cred, la 12-14 ani, l-am pozat cu drag și-atunci.

Vlad a fost tare fericit de întâlnire, după ce ne-am despărțit numai despre asta am vorbit vreo oră, lui Vlad îi place tare mult să aibă prieteni…

Salutări Florian, mult succes în continuare în tot ce faci.

Bineînțeles, a urmat „Fericire 3”, așa cum lesne poți bănui. La Oașa. După care am pus cortul și am făcut focul, no, chestii de-astea tată-fiu…

Dormim bine și la 8 dimineața suntem gata de drum. O luăm încet spre Tărtărău pe șosea, mai pozăm lacul, ne mai mirăm de alte campinguri din zonă până ajungem pe Valea Frumoasei.

Valea e lină, doar ultimii doi kilometri de urcare pe serpentine ce-s mai duri, undeva pe la 7-8%, teoretic nu greu. Dimineața însă n-am avut răbdare să se usuce cortul de tot, așa că l-am luat îmbibat cu apă, apă care a mai adăugat un kil rucsacului meu. Mă târăsc cum pot în spatele lui Vlad care urcă ca un tigru dezlănțuit, mi-e jenă să-i spun tocmai eu s-o lase mai încet.

În fine, cumva-cumva ajungem în Șaua Șteflești fără nici un metru de pushbike, dar cu opriri destul de dese…

Am coborât o vreme, ne-am băgat desigur prin toate bălțile și am strigat „Fericireee!!” din toți plămânii, așa cum se vede în filmările lui Vlad…

Abia după Valea Sadului a urmat cea mai grea parte a turei… Am parcurs cam 50 de km pe șosea pe o căldură de 35 de grade și nici nu mai era munte, să găsim izvoare reci și frumoase. De data asta numeam „Fericire” orice magazin sătesc care se întâmpla să aibe apă la frigider.

Prima dată am oprit în Sadu, unde am băut două sucuri și două ape, iar Vlad și-a luat un croissant cu ciocolată. Din Sadu, urcarea spre Tocile părea că nu se mai termină, rucsacul părea de 10 ori mai greu decât era. În Cisnădie ne-am dat drumul cu bucurie. Avem un unchi aici, dar dacă oprim să stăm o oră pe căldura asta, nu ne mai pune nimeni pe șa, așa că preferăm suferința.

Suim iar, aproape interminabil în Cisnădioara, apoi ne dăm drumul la vale. O luăm pe traseul Family de la Geiger Maraton și suim pe lângă Dealu Sterp.

Căldură mare, mon cher, nu-i invidiez pe cursieriști. Apoi Poplaca (magazin sătesc închis, vii proteste), Orlat (unde am băut două ape la jumate fiecare), Sibiel (unde am scos apă dintr-o fântână) și Săliște.

Ocolul Cindrelului. For real! Fericire și suferință, frate.

Ah! A propos de suferință… Ajungem noi acasă întregi, pupături de familie, alea-alea, suim tura pe Strava când, într-un minut, ne scrie bunul nostru prieten Răzvan, dau cu copy-paste:

„He he… Acum vad ca ati urcat pe locul doi in Romania la Sufferlandia. De dimineata, cand clasamentul era facut in functie de distanta, eu eram pe locul asta :)) Imi pare bine ca au schimbat unitatea de masura. Meritati locul asta. De fapt il meritati pe primul. Si tot RESPECTUL!„

Așaaa ceeevaaaaaaa… Ma dau repede pe pagina provocării și găsesc poza de mai jos:

Frate, suntem pe locul doi în topul suferinței. Îl chem iute pe Vlad, care se bucură ca un… copil. Acuma, noi am aderat la provocarea asta de pe Strava în ideea s-o facem, adică să stăm 4 ore în șa minim, cu atât mai mult Vladu este fericit.

După cum vezi, Strava zice că suntem în topul suferinței, dar să știi că noi am fost fericiți, mai tot timpul turei.

Pozopovestea se găsește aici.

Dacă crezi că îți plac acăsenii și vrei să te ții informat, poți da like paginii noastră de Facebook: https://www.facebook.com/acasenii.ro. Să fii bine!