Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/mures-outdoor-challenge-2017/

Sâmbătă, 01.04.2017, Vlad s-a dat la Mureș Outdoor Challenge, tura pentru copii de 13-15 ani.

A fost o zi faină de primăvară, plină de aventuri și emoții.

Principala preocupare era traseul, cum arată și ce pante sunt. Nu găsim track-ul, dar ne dăm seama că e posibil să semene foarte mult cu traseul de la Campionatul European de Cross Duathlon. Facem o aproximare și ne dăm seama că era un traseu bun-bun pentru copii, mai ales pentru un prim concurs.

E foarte mare penuria de concursuri pentru copii în România, greu va ajunge cineva să aibă rezultate în afara țării în următorii 10 ani, iar dacă va avea va fi numai prin eforturi personale titanice ale părinților, pentru că atleții copii vor trebui duși în locuri cu concurență și trasee adevărate, de negăsit în patrie, din păcate,  poate-o să scriu separat despre asta în altă zi.

N-am avut cum să mergem de vineri să vedem traseul, Vlad avea școală, mami lui și eu serviciu, am hotărât să facem recunoașterea sâmbătă dimineața, organizatorii asigurându-ne că traseul e marcat si pregătit.

Scot și eu bicla de la naftalină și pe la 6 dimineața ne punem pe drum spre Mureș. Ajungem pe la 8 și plecăm să vedem cum arată poteca. Organizatorul ne spune pe unde să intrăm în traseu și ne mai zice să urmăm benzile de semnalizare roșu cu alb.

Mai jos, cu roșu, se găsește traseul nereușit de recunoaștere pe care l-am făcut…

A fost, no, oarecum amuzant!!!

Am intrat noi pe potecă, am prins viteză la vale, ne-am mirat de cât de fain poate să fie. La un moment dat, coboram mult. Băi, da mult!!! Fain și mult! Atât de mult că am ajuns în colțul din dreapta sus din poza de mai sus, unde îmi trece prin cap să mă uit după benzile roș-albe.

Nici vorbă de ele!

Ne întoarcem înapoi pe unde am venit până la o intersecție, unde, prin pădure de-a dreptul, în jos, vedem benzi roș-albe. O luăm după ele și în foarte scurt timp ieșim din pădure.

-Bă, ce naiba, parcă nu era așa, ăsta e cu luatul la dreapta, iar pe site era numai cu luat la stânga, zic nedumerit.

Da, dar era o abundență de benzi roș-albe fix pe traseul pe care mergeam noi. Ieșim din pădure, urmează o coborâre criminală, de-aia „în cap”, dar scurtă, apoi drumul face stânga, pe o arătură….

-Wdf?, întreb cuprins de un început neplăcut de neliniște…

-E 1 aprilie, poate vor să ne facă o glumă, tati, hai că-i fain…

Dăm pedală cu aplomb pe arătura înierbată până când ajungem la altă intersecție, de unde, la stânga, un drum cobora în oraș altul urca înapoi prin pădure. Nici o clipă nu am scăpat din ochi benzile roș-albe, deci teoretic eram bine… Totuși măi, ceva scârțâia: în locul unde intrasem din nou în pădure, vedem o săgeată dar care arăta INVERS sensul, decât cel în care mergeam noi.

-Wdf, again și iar, mii de draci și-o pisică zgâmboiată, o fi sau n-o fi farsă de 1 Aprilie? !!!

Mergem însă cu mare atenție, la deal, numai și numai pe benzi roșu cu alb. Și tot mergem pănă ajungem la punctul pe care l-am botezat „Nedumerire”.

-Băi, dar pe-aici am mai fost!!

Vlad hotărăște să verifice din nou în dreapta, coboară până la punctul denumit „Acul de păr”, apoi mai vede un marcaj roșu cu alb care se termină brusc exact unde am pus punctul „Sfârșit marcaj”, în poza de mai jos. Se întoarce la „Acul de păr” și înapoi la „Nedumerire”. De acolo drumul era cel pe care venisem. Era deja ora 10, ne dăm bătuți și decidem să ne întoarcem pe unde am venit.

Coborâm o vreme când vedem un organizator cu vreo 4 voluntari…

-Ați reușit?

-Nici vorbă, am tras o rătăceală de zile mari, ăsta e sensul sau invers!

-Da, ăsta e sigur, probabil s-au furat câteva benzi, le punem acum, dacă doriți puteți veni cu noi, dar nu vă faceți probleme că la cursă vor fi voluntari la intersecții nu vă puteți înșela.

Merem pe contrasens, ne vedem cu Patrick și Marius Pescaru care făceau și ei recunoaștere, hotărâm totuși să ne întoarcem pe unde-am venit în speranța că ne lămurim la ședința tehnică.

După ședința tehnică Vlad a mers la start alături de băieții lui Romulus Veștemean de la Măgura Cisnădie.

Eu m-am dus cu Marius Pescaru la intrarea în pădure. Marius mă întreabă dacă am făcut tot traseul, eu îi spun că ne-am rătăcit și n-am reușit. Ei n-au avut probleme, probabil când au fost ei se reparaseră problemele de marcaj, noi am fost de vină că am mers prea devreme. Totuși, mă atenționează că acolo, în „Acul de păr”, poți foarte bine rata, că te fură drumul dacă nu ești atent…

În fine, se dă startul!

Copii veneau grupați, Akos a intrat primul pe potecă urmat de Vlad. Nu sunt sigur, cred că înaintea domnului cu pantaloni verzi din poza de mai jos a reușit să se strecoare ori Elias Hozat ori David Veștemean…

…ceilalți doi băieți de la Măgura fiind nevoiți să frâneze la intrarea pe potecă.

M-am gândit că fiind vorba de o singură tură n-are rost să pozez de pe traseu, mai bine aștept pe poteca care venea spre finish. Primul de la traseul scurt, 2 ture, a venit Patrick Pescaru talonat străns de Alex Bican, cred.

Bine de știut este că la această cursă au fost aproape toți campionii naționali de la copii: Patrick Pescaru, Elias Hozat, Akos Farkas și Duca Daria, la fete. Lume foarte-foarte bună!

Planul de cursă pentru Vlad, având în vedere că este început de sezon, era să dea maxim, cursa fiind de antrenament și calibrare. Din analizele făcute de mine pe timpii de la Junior Bike Race Alba-Iulia și Campionatul Național de MTB de la Turda, timpi comparabili cu Vlad puteau scoate Elias Hozat și Akos Farkas, copii foarte antrenați și tehnici, care cred că se vor confrunta unul cu celălalt la campionatul național din acest an, dar primul la sosire a ajuns Akos…

După o vreme îl văd pe Vlad pe lângă biclă în capătul urcării, cineva se oprise în fața lui și a fost nevoit să coboare, zice el.

Era single trail, dar n-a fugit mult, vreo 10 metri,  apoi pe biclă și-i dă spre finiș, ajungând pe doi…

Cred că am ratat, fără să vreau, să pozez copilul de pe trei, apoi au venit David Veștemean și Răzvan Ghițulescu, copii dragi de la Măgura Cisnădiei.

Mă duc la Vlad să văd cum a fost și îl găsesc foarte furios. Se liniștește greu, nu e furios că a ajuns pe doi, el știe de unde am plecat și unde suntem, e furios pe întâmplările din cursă…

Îmi povestește că a mers destul de grupat cu Akos și încă un copil, a vrut să profite de o coborâre, și-a dat drumul tare, primul fiind, voia să încerce să ajungă tot primul pe urcare, a văzut niște oameni care-i strigau ceva în maghiară, el s-a gândit că oamenii fac galerie cuiva și-a mers mai departe, până când toată lumea a început să strige în română și în engleză că nu pe acolo. Rătăcirea l-a costat 180 de metri și pierderea a două locuri. Unul l-a recuperat, pe Akos nu l-a mai ajuns.

Mă supăr tare, pentru că mă consider vinovat, fir-ar ea să fie de recunoaștere, e prima oară când merg fără track GPS la o recunoaștere de traseu, mi-am zis că fiind numai 6 km nu are ce se intâmpla și încerc să–mi plătesc ticăloșia și păcatele cu o shaorma… 🙂

Cel mai bun prieten al lui Vlad e un fost coleg de clasă, Albert Szabo (te pupăm Alberte, dacă citești!!), care s-a mutat în Ungaria, la Debrecen și Vlad își reproșază că nici măcar atât n-a fost în stare să învețe de la el, cum se zice stânga și dreapta în maghiară. Cred că ăsta a fost și motivul pentru care duminică, în timp ce se juca cu Albert pe net, purtau discuții prin Skype despre subiectul cel dureros.

Bine, faptul ca s-a întîmplat ce-ți povestesc nu înseamnă deloc că podiumul ar fi stat altfel, Akos e talentat, antrenat și ușor, doar că m-am mirat mult că n-a ajuns pe podium Elias Hozat, plecasem de acasă cu gandul că va fi pe podium negreșit, l-am urmărit atent, merge foarte bine e și el foarte ușor, abia apoi am aflat că a făcut pană, terminând totuși traseul.

Așteptând premierea, admir copii lui Romulus Veștemean de la Măgura Cisnădiei, și-l respect mult pe el pentru cât de mult se zbate pentru ei, i-am și spus.

Acuma despre concurs: FOARTE FAIN traseul și foarte potrivit pentru copii, uite că se mai găsesc oameni care fac trasee faine, mult respect, mi-o plăcut mult!

Să nu rămâi cumva, cititorule, cu gândul că organizatorii au greșit ceva!!! Totul a fost perfect, tot ce s-a întâmplat a fost din vina noastră, dar acesta este motivul pentru care mergem la competiții, să trăim tot felul de experiențe.

No, un weekend de infarct, fir-ar să fie, să știi tu că eu sunt de vină, niciodată n-am mai plecat fără track de-acasă la recunoașteri… 🙂

Poze am pus pe pagina noastră de Facebook.