Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/mmicvr-2018/

Duminică, în 24 Iunie 2018, am participat la Muntele Mic Vertical Race 2018, în stațiunea Muntele Mic.

Sunt Vlad Faur și am să povestesc aventura mea de la Muntele Mic Vertical Race 2018 (MMicVR 2018).

După ce am terminat examenele pentru liceu, ai mei au fost de acord să mă ducă iar pe la concursuri. Prima dată m-am gândit să merg la Vidraru Bike Challenge, dar nu am coborât aproape deloc în acest an, așa că degeaba aș fi urcat oricât de bine.

Apoi tata și mama mi-au spus că, dacă doresc, mă pot trimite la Colibița într-o tabără „The North Quest”, pe care o face domnul Robert Dobai. Mi-a plăcut mult să mă gândesc la asta, dar când am văzut pe Facebook concursul MMicVR, am știut foarte sigur că acolo doresc să merg.

Ai mei s-au uitat la mine ciudat, că nu înțelegeau cum poate cineva să nu se ducă 3 zile într-o tabără, dar să vrea la un concurs de uphill unde să se „chinuie la deal”.

Cănd eram mic, cam pe la 7-8 ani, tata îmi citea seara aventurile de pe blogul Hoinarilor, cred că mai mult ca să mă facă să merg pe munte. În acel timp îmi doream foarte mult să îi cunosc, mai jos mă filmase tata pe Valea Frumoasei cum mă băgam prin toate bălțile ca să arăt ca doamna Fodor (pe care dumnealor o numeau în acea vreme, pe blog, „Panda”) după câte un concurs de ciclism și cum mă rugam de tata să le scrie despre mine.

Tata nu le-a scris la Hoinari, așa că atunci când am văzut pe Facebook că este un concurs organizat de domnul Alex Fodor, numai acolo mi-a stat gândul să merg.

Așa am ajuns la Muntele Mic și ne-am cazat la pensiunea Alpin.

Acolo, niște studenți au făcut chef întreaga noapte. Pe la 2 noaptea aveam ochii roșii și nu puteam să adorm de țipete și zbierete. Degeaba au venit cabanierii de câteva ori să se liniștească, degeaba au mai vorbit cu ei alți oameni cazați la pensiune. Dimineața abia m-am putut trezi, picioarele erau bine, dar simțeam oboseală în cap.

Am coborât din pensiune la start cu mașina foarte încet ca să îmi fac planul pentru cursă. Primii 8 kilometri din satul Turnu Ruieni până după satul Borlova erau cam plați pentru mine, că eu nu dau deloc bine pe plat, așa că a rămas să stau în pluton sau să prind o evadare în care să iau roata cuiva până pe la kilometrul 10 unde începea panta de 7 la sută să pot da și eu cum vreau.

Planul nu a fost bun, pentru că s-a plecat din spatele mașinii poliției și toată lumea a stat în pluton. După ce a plecat mașina de poliție din fața noastră am evadat cu primul pluton, care nu era prea mare, 10 sau 15 cicliști.

Când s-a rupt Petar Dashev, bulgarul care a câștigat, l-am văzut plecând și mi-a trecut prin cap să mă iau după el. Adică așa simțeam în picioare că trebuie să fac, apoi m-am gândit la comentariile lui Manolo de pe Eurosport și mi-am zis că și așa îl vom prinde cu plutonașul în care eram dacă colaborăm.

Cum nici altcineva nu a răspuns la atac, mi-am zis că am făcut bine că am rămas, dar acum îmi pare un pic rău. Bineînțeles că știu că nu mă puteam ține de Dashev, dar cred că dacă mă trăgea numai două sau trei serpentine puteam lua un loc mai bun la general.

Foarte sigur nu am cum ști ce s-ar fi întâmplat, pentru că eu eram protejat în grup, iar dacă atacam și eu, aproape sigur cei din pluton s-ar fi enervat și ei și ar fi dat mai tare.

Acum cred că grupul de evadare în care eram a greșit, pentru că pe bulgar nu l-a mai prins nimeni, dar asta și pentru că nu s-a dus nimeni după el din timp. Cam de prin șaua Jigoriei sau un pic înainte, acest pluton mic în care eram s-a cam spart în bucățele și mai mici de 2-4 cicliști.

Ce a fost în fața mea nu mai știu, eu am rămas cam singur doar cu un domn care pe Strava am văzut că se numea Blaj Florin și este un domn foarte fairplay. În șaua Jigoriei am băut apă tonică la punctul de alimentare și mi-a prins foarte bine.

Așa am ajuns la intersecția spre cruce, unde panta s-a făcut mai grea.

M-am pus pe urcat panta de 10% care pe măsură ce urcam se făcea mai grea. Când am ajuns la locul unde panta se înclina către 20%, l-am văzut pe domnul Alex Fodor că face poze cu telefonul și m-am revigorat.

Așa am urcat panta și am ajuns la finiș. Am luat locul 1 la categorie și 12 la general.

La cruce m-a așteptat mama cu haine de schimb, era foarte frig, cam 5 grade. După ce m-am schimbat am luat-o în jos către pensiunea unde se făcea premierea, așa că am trecut din nou pe lângă domnul Fodor care m-a întrebat dacă mi-a plăcut și i-am spus că DA!.

Dumnealui scrisese pe Facebook că va sta unde este drumul mai abrupt ca să râdă de noi, concurenții, cum ne chinuim pe panta cea mai grea. Mi-a venit foarte tare să râd când am văzut că făcea chiar acest lucru, stătea și când vedea un concurent că nu mai poate, striga:

-Haide că de-acum se înclină panta!!

apoi se uita către mine și spunea mai încet, râzând:

-Ei nu știu că nu se înclină în direcția în care doresc ei!!

Am râs când am văzut că făcea exact ce spunea că va face.

Concursul a fost foarte frumos, cu grijă pentru copii. Nu se comasa categoria de 14-17 indiferent de câți concurenți ar fi fost, iar înscrierea a fost gratuită pentru cei sub 18 ani. Concursul a fost altfel decât am înțeles eu, a avut și premii și m-am bucurat foarte mult, ca să nu fiu mincinos, pentru că mi-am făcut niște bani de vacanță, dar mergeam oricum, orice ar fi fost, chiar răcit, oricum.

Nu numai  Hoinarii au făcut acest concurs ci și clubul lor, CS Tibiscus, ca și alți prieteni de-ai lor, dar eu am scris pentru că mă simt foarte bine că mi-am îndeplinit visul de când eram mic: să fiu atât de bun încât să pot să particip la un concurs organizat de Hoinari.

Din păcate abia de acum am să încep să mă antrenez cu adevărat pentru acest an, sper să ajung într-o formă cât de cât bună și pe partea de tehnică și coborâri înainte de sfârșitul sezonului, că anul acesta cu Evaluarea Natională nu am avut timp mai mult, și pentru timpul pe care l-am avut, trainerul a fost mai aproape decât pădurea. 🙂

Acum mă gândesc să-mi găsesc un club, altfel nu pot participa la anul la campionate.

Tata a făcut poze de la intersecția spre cruce, care se găsesc pe Facebook.

O zi bună,

Vlad Faur