Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/movilele-blajelului-2019/

Sâmbătă, în 29.06.2019, am participat la maratonul Movilele Blăjelului 2019.

În acest weekend erau planificate două concursuri: Movilele Blăjelului și Liman Bike Race.

La Liman nu mai fusesem de foarte foarte multă vreme, cam de când m-am apucat de MTB.

Planul era să fac tot ce pot să câștig, iar la Blăjel să nu mă accidentez și să vin cât pot de sus în clasamentul general, dacă se poate în primii 10.

Vineri, din păcate, cum am fost toată ziua cu niște preteni, am mâncat cam putin, două prăjiturele mici și niște chips-uri.

La Blăjel am întâlnit cunoscuți, pe domnul Dumitru Andrei, care venea mai demult cu Dragoș la Cozia, pe urmă l-am văzut pe Roland Szaniszlo și mi-am luat adio de la locul 1 la general, iar când l-am văzut și pe domnul Paul Puiu de la Merida, m-am gândit că e destul de bine dacă ies pe 3 la general. 🙂

Zis și făcut, am dat destul de bine pe primele urcări și coborâri, am avut recorduri personale pe segmentele cunoscute, până când am ajuns pe urcarea către satul Romanești, unde am dat cam tot.

La biserică, eram exact cum mi-am propus, pe trei la general. Tata mi-o scos timpul exact de pe fotografii, că se salvează în ele ora la care au fost făcute.

Roland a ajuns la biserica din Românești la 11:07.

Tot la 11:07, dar la câteva secunde, a ajuns domnul Paul Puiu. Eu, de vreo doi ani, stau cam la 2 minute de obicei de dumnealui la edițiile de la Mediaș Bike Marathon…

De data asta aveam 3 minute în urmă, am ajuns la 11:10.

Tata mi-o făcut poza de mai jos și mi-o zis:

-Trei la general, bine copil! Bagă la vale!

Nu trebuia să fie prea greu.

După mine, la 11:11, a ajuns un pluton de trei alți sportivi, aveam deci avantaj de un minut, mă gândeam că nu mai are ce se întâmpla…

Problema a fost că, imediat ce am ajuns la biserica din Romanești, parcă m-am lovit de zidul bisericii! Toate motoarele s-au oprit…

Am început să dau la vale, era un fals plat în coborâre prima oară, pe asfalt. Aveam și presiune mică în tubeless, mi-am lăsat 1.5, să am aderență pe urcări, dar parcă aveam picioarele de jeleu, nu mergea nimic.

Coborârea pe șosea, segmentul Strava Blană (VF), acum doi ani am făcut-o cu 41.5 la oră, anul ăsta, cum am schimbat placa față de 32 cu una de 34, am crezut că pot da 45 la oră, dar nu a fost deloc așa, am dat rău-rău, 38 km la oră.

Așa s-a întâmplat să pierd mai bine de un minut pe coborâre și să mă facă plutonul de trei sportivi.

Mi-am zis că nu-i totuși grav, mai era o urcare scurtă, cea de lângă o zona cu alte naționalități care aveau și cai. A fost singura urcare pe care nu am avut record personal, abia am reușit să stau în șa pănă sus.

În vârful pantei, am auzit un zgomot de biclă, nu-mi venea să cred, trebuia să-mi ajungă 2 minute avans, în orice cursă mi-ar fi ajuns, dar n-a fost așa, am fost depășit și de un coleg de categorie.

N-am făcut nici un efort să-l urmăresc, nu pentru că nu voiam să câștig ci pentru că nu mai puteam roti picioarele, bine că finalul a fost pe coborâre și m-am dus la vale, că altfel cine știe ce mai era.

Dacă mă uit la poza de mai jos, nici ochii nu mi-i mai puteam ține deschiși.

A fost o zi foarte proastă, numa din vina mea, că nu m-am alimentat bine.

Am ajuns pe 2 la categorie și pe 7 la general, adică totuși mi-am îndeplinit dorința de a sta în primii 10 la general la cât mai multe maratoane din acest an.

Lucrurile s-au complicat și când au aflat ai mei că de fapt vinerea am mâncat chips-uri, că no, Duminică era cursa de la Liman pe care voiam neapărat să o câștig.

Era ora 12:30, iar premierea era pe la 16:00, așa că ai mei au zis să mergem să mănânc și să dorm.

La mama îi era destul de jenă să vorbească cu organizatorii că nu stau la podium, dar oamenii au înțeles foarte bine de ce trebuie să plec.

În 5 minute m-au strigat la cronometraj și m-au premiat, le mulțumesc foarte foarte mult, e prima oară în viața mea când nu stau să-mi fac poză pe podium, numai că o fost o zi neobișnuită.

Nici să lovesc zidul nu mi s-o mai întâmplat, numa auzisem cum e, dar e nasol.

La Blăjel vin cu foarte mult drag mereu, le mulțumesc frumos acestor oameni care, cred eu că sunt, alături de Dora Minodora de la Cozia, cei mai înțelegători și buni la suflet organizatori de concursuri din România.

În afară de medalia din poza de sus am primit și un castronel deosebit, îmi place foarte mult când primesc lucruri deosebite de cupele aurii de la Decathlon.

Le mulțumesc tuturor oamenilor care au organizat Movilele Blăjelului.

Pozele făcute de tata la Romanești sunt pe la noi pe facebook.

O să revin cu povestea cursei de la Liman Bike Race 2019.