În 13.09.2020 am participat la tura de 42 de km de la Triada MTB Avrig.
Am ajuns dimineața la Avrig chiar la timp să încep încălzirea. La încălzire m-am întâlnit cu Natalia Mănescu, o prietenă mai veche de MTB, cu care m-am tot văzut pe la multe concursuri.
Ne-am încălzit împreună o vreme, apoi am mai stat de vorbă cu Ionuț Nicola și Rareș Alecu, mi-o plăcut că eram mai mulți care ne știam de când concuram la copii.
Am plecat pe șosea, prima urcare era pe asfalt. Pe urcare l-am întâlnit pe domnul Constantin Tatu, cu care am stat în cameră la tabăra TNQ Request 2020, și am pedalat o vreme împreună.
Am simțit că dau foarte bine, dar nu era de ajuns să ajung plutonul din față, îmi mai trebuie wați.
Pe ultima urcare, cea mai abruptă, mi-o sărit cam de 3 ori lanțul, ceea ce m-a întârziat cam cu 3 minute, dar ele nu ar fi contat oricum pentru poziția din clasament.
Poza de mai jos este după coborârea finală, unde începea un plat lung, pe un dig.
Nu mi-o venit să cred cât de bine am dat pe plat, toată lumea știe că acolo mai pierd eu curse, dar de data asta am chiar recuperat timp.
La general am ajuns pe locul 20, loc care pare destul de bun din 137 de concurenți, dar la Juniori m-am clasat doar pe locul 8.
Îs 12-14 minute și 50-60 de wați mai în spate decât cred că aș putea să fiu, dar ai mei zic că e ok așa, că n-avea rost să forțez prea mult piciorul în acest an.
Așa a fost.