Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/34aiudeanca/

Duminică, 25.05.2014, am tras o tură în Trascău cu câțiva bicheri și cu câțiva aiudeni pe traseul:

Aiud – Livezile – Poiana Aiudului – Valea Făgetului – sub Piatra Butanului – Valea Inzelului – Olteni – Dealu Olteanului – Gruiu Lupului – Rânchezătoarea – Dealu Cacovei – Schitul Livezile – Livezile – Aiud

Povestea a început de mai demult, ți-am zis și ieri, de când Ionuț a zis că nu poate veni sâmbăta la tură că are treabă. El făcuse cu Toma în cursul săptămânii tura noastră: Șaua Metebeului și cred că i-o plăcut. A doua zi Toma s-o dus împreună cu Deac Lucian pe altă tură faină, zic eu, a noastră: Dealu Armeanului. Băieții ăștia exploraseră deci Curbura Trascăului (nu găsești numele în cărți, l-am pus eu zonei Stremț-Râmeț-Aiud-Livezile, pentru că acolo prezintă Trascăul o curbură).

Pe Bicheru Cycling figura o tură la un ceaun. No, zic, probabil că e un grup mai legat de prieteni, noi acăsenii parcă n-am merge așa departe, hai să ne căutăm de tură. Cum Ionuț voia musai tură duminica și el, deja eram cinci: eu, Vlad, soții Toma și Ionuț. „Trailfinder”, cum îi mai zic eu Ionuțului zice:

-Bă. io i-am convins și pe mama și pe tata să vină…

Deja eram destui de-o tură faină… Ionuț  zice să pun tura pe grup, poate mai vrea cineva să meargă, io nu vreau în ruptul capului, pentru că noi de obicei nu organizăm ture, le proiectăm, le facem, le recomandăm și cel mult propunem dacă ne întreabă cineva, da’ Ionuț e ca trenu’, ambițios, știe una și bună.

Nu trece mult că mă sună Bicheru că n-o mers așa multă lume la ceaun și că să bicherim tura noastră. N-am închis bine telefonul și văd tura pe grup. No bine, o să fim mai mulți deci. Am făcut invitații câtorva aiudeni și turdeni care voiau să vină, cu loc de întâlnire și traseu.

Bicheru se grabea, zicea că trebe s-ajungă până pe la trei-patru acasă că-i vine fratele din străinătăți, așa c-am programat plecarea dimineața la 8.00 din Alba, la 9.00 plecarea din Aiud, la 14.00 trebuia să fim gata.

Ne vedem mulți la OMV deci, dar unii n-au cu ce să-și ducă biclele că s-a stricat platforma cu care urmau să vină. Noi ne trezim cam patru mașini în Aiud la cetate. Când ne adunăm, constatăm că suntem destul de mulți, totuși, vreo 10.

La intersecția spre Buru așteptăm să vină ora 9.00. La fără zece, vin deja doi cicliști, soț și soție. Toma al nostru îi știe, s-au văzut la Maratonul Făgetului parcă, dar surpriza nu e asta, ci că și ei se numesc… Toma. Fain tare, avem deci două familii Toma. Mai stăm un pic și mai vin niște băieți tineri și faini, astfel că la 9.00 suntem gata de drum…

Ne-apucăm de rulat pe un drum rău, care e așa de ani de zile, dar din fericire ieșim iute din oraș, de unde asfaltul devine bun.

Plutonul îl conduce Ionuț cu Vlad. Conduce e un fel de-a zice, ca ei rulau cu peste 25 la oră și ne mai așteptau pe la intrări în sate, astfel că am ajuns degrabă în Poiana Aiudului la intrarea pe Valea Inzelului. Cum Bicheru, care se grabea, n-a ajuns că n-a avut mașină, toată lumea a fost de acord să facem valea incet, s-o savurăm.

Savurăm am zis? Nu știam de ce-am zis savurăm, dar privind pozele mi-am amintit… Savurăm tura la propriu, pentru că găsim un loc plin de frăguțe, la care fiecare a devenit parcă un mic ursuleț…

De-aici mai mergem un kilometru și ajungem la intersecția cu Valea Drăgoiului. Aici ne ajunge Alex din Aiud, care întârziase puțin și a alergat pe biclă să ne prindă. Alex e și maratonist și se împrietenește iute cu Ionuț, apoi întâlnim un mountainbiker solitar care cobora pe Valea Drăgoiului și se știa cu Toma. Toma râde, zice că se întâlnește munte cu munte, darmite om cu om, condiția e să n-ai telecomanda în mână… 🙂

Metebistul singuratic ne avertizează că pe Valea Inzelului drumul e rupt de viitură. Pornim în sus și într-adevăr, nu după mult timp începem să traversăm mai greu…

Mie mi-i ciudă, că le spusesem oamenilor ăstora că drumul e integral ciclabil, iar acum trebuiau să-și care bicla. drJohn face mișto de mine și zice că nici măcar eu nu mă pot pune contra naturii, cât îs de acăsean. Pănă la urmă au fost faine ruperile de ritm datorate potecii surpate și trecem de zona mai grea luând rapid altitudine.

La MTB e ca-n viață, odată cu altitudinea se schimbă și perspectiva, astfel că deja începem să ne bucurăm de Colțu Pleșii și Piatra Butanului. No, mai căte o trecere prin pârâu, mai o urcare mai accentuată până când, la 1 km de drumul judetean Aiud-Brădești, soții Toma din Aiud ne invită la cabana lor din cătunul Valea Inzelului.

O cabană frumoasă ca și oamenii ce-o dețin. Domnul Toma scoate o masă și băncuțe, pune față de masă, ne tratează cu suc și apă minerală, pur și simplu ne simțim răsfățați mai ales că e prima oară când ne vedem cu oamenii ăștia.

Pe terasă ne scoatem fiecare ce-avem de mâncare pentru energizare.

Am uitat să-ți spun că este cu noi și Petre. A! Nu-l știi pe Petre? Petre e prietenul meu din copilărie până în zilele noastre, cam de vreo 40 de ani deci. Multe am putea să-ți povestim cu Petre c-am făcut împreună, dar odată, musai să fie și el de față, trebuie să ți-o spun pe aia cu baba isterică din Râmeț, care voia să ne dea afară din cort la 10 noaptea, că eram pe pământul ei… Nu te las până atunci în suspans, îți spun că Petre a îmbătat-o criță cu bitter pe babă, până când săraca ne-a dat și lemne de foc, dar povestea e mult mai amplă și amuzantă…

Petre era mereu omul pus pe șotii. Știa bine cum să închege, să conducă și să distreze un grup de prieteni, așa că nici acum, la… maturitate să zicem, nu se dezminte și drept gustare și-a cărat după el în rucsac… un castravete murat:

Stăm ce stăm la familia Toma din Aiud și până la urmă ne punem cu greu în mișcare. Ajungem în drumul județean, unde cei mai buni dintre noi, urcă dealul la belvederea spre Cheile Mănăstirii și Cheile Râmețului. N-am de ce să te mint, mi-a plăcut mult că Vladu a ales să fie cu ei, nu l-am pus eu, parol. 🙂

După urcarea ușoară pe Dealu Olteanului, am avut preponderent coborâre, iar pe Gruiu Lupului ne-am bucurat de un peisaj superb…

Mai jos, așteptând-o pe Iulia, din Alba-Iulia, care a făcut pană, băieții se antrenează la coborâri tehnice, apoi ne dăm drumul pe Dealul Cacovei până la cruce. De-acolo, Cheia Vălișorii se vede cam așa:

Tot acolo, Vladu se consideră stăpânul lumii, o să vezi în pozopoveste dacă te uiți. Adevărul e că ăsta e sentimentul pe care-l ai acolo…

A urmat rulaj, Aiud și sucul de la localul unde nu se vindea bere că erau alegeri. Pentru că s-a terminat o tură cred eu faină, toată lumea s-a aliniat pe bordură…

Pozopovestea, ca de obicei este la noi pe Picasa….

Mulțumesc familiei Toma din Aiud în numele tuturor.

Le mulțumesc tuturor celor care au fost că ne-au oferit șansa, mie și lui Vlad, să pedalăm alături de ei.

Acăsenii.