Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/023tura-pripoanelor/

În 08.07.2015 am tras cu dom’ Vladu o tură în Cindrel așa:

Sibiel – Valea Sibielului – Schitul Sibiel – Valea Ardeiu – Crinț – Coasta Porumbelului – Dealu Bălțile Roșii – Pădurea Pripoane – Piciorul Fântânelelor – Dosul Șurilor – Grădina Surdului – Fântânele – Sibiel

Tura asta a fost proiectată altfel, o să-ți pun și proiectul mai jos, ce e aici deasupra e ce am înregistrat noi, îți povestesc eu.

Așa! Ne-am trezit dis de dimineață că era cod roșu de caniculă. La 7 dimineața abia puteai sta în mașină pe autostrada spre Sibiu, de căldură. Ieșim de pe autostradă la Săliște și dăm stânga 3 km până în Sibiel, în fața Căminului Cultural sau a casei academicianului Andrei Oțetea dacă vrei, câ-s vis-a-vis.

De-acolo pornim spre Vest până la ieșirea din sat, unde se găsește Cantonul Silvic XXIII Sibiel și debutează drumul forestier Sibiel Crinț.

Pe vale e umbră și chiar ne trec câteva frisoane de frig, dar e numai bine. N-apuci să faci 3 km și pe dreapta zmeurișuri parcă nesfârșite te fac să te oprești…

Stăm ce stăm, apoi mai mergem până vedem schitul Sibiel.

Imediat după Schit pornim cu forțe proaspete când Vladu se trezește cu pană pe spate. Facem pana, apoi începem să suim. Panta e din ce în ce mai agresivă și pe Valea Sibielului multe lucruri n-ai să vezi, seamănă foarte-foarte mult cu Valea Orlatului. Dac-ar fi să-ți povestesc despre urcările în Crinț, cea din Săliște este de departe cea mai faină și spectaculoasă, prin Sibiel e bine să sui doar dacă ești sportiv și vrei să te antrenezi, că panta e mai dură aici mai ales către final.

Așa…urmează Crinț, ieșirea în Coasta Porumbelului, unde facem de data asta stânga. Peste Valea Dobrei identificăm vf. Pogoana, că e singurul vârf neîmpădurit din acea zonă, ba chiar și vf. Mocirlele și Picioarele Cailor. Mergem spre Sub Duși și la un moment dat dăm de un izvor cu apă tare rece și bună, ne punem cu dragă inimă, că luasem apă dintr-un izvor de pe Valea Ardeiu și apa era cam tulbure. Aici e bună și rece.

Deasupra izvorului, pe un copac, crucea albastră care te coboară în Fântânele.

Proiectul turei era desenat cu grijă pe un forestier, urma să mai coborâm câteva sute de metri, să prindem forestierul în stânga și-apoi să întâlnim crucea albastră undeva în dreptul șeii Fântâna Neagrâ. Bă și-atunci mi-a bubuit în minte ideea s-o iau pe banda albastră pe-aici, prin Bălțile Roșii.

Știam bine la ce să mă aștept, că eu înainte de a pleca în ture caut pe net toponimele locului și văd cine ce a scris despre ele, iar dacă dai pe Google: „Bălțile Roșii”, primul link care vine e unul cu un motor de enduro înfundat până la jumate în noroi. A învins spiritul de aventură și dorința de-a condimenta un pic tura cu altceva decât forestiere, așa că am luat-o pe-acolo ca să nu justific termenul de „forestierbiker”… :)) :))

Mai jos îți pun proiectul inițial care te scoate din Pădurea Pripoane pe un forestier rezonabil. Nu uita că mai jos e un proiect, n-am fost pe el, ți-l pun că poate ești un om curios și te aventurezi pe-acolo în explorare, ba poate chiar îl compari cu tura înregistrată de noi sau cu altele de-ale tale.

Good!

Inițial am ciclat frumos, doar uneori câte un copac rătăcit ne făcea să dansăm un fel de limbo cu biclele de ghidon. Apoi drumul s-a schimbat cumva curios. L-am numit „agonie și extaz”, că avea porțiuni extraordinar de frumoase, ciclabile, întrerupte din loc în loc de câte o mlaștină serioasă.

Nu cred să scapi fără să te uzi la picioare, dar din punctul meu de vedere merită! Să știi că „bălțile roșii”, chiar asta sunt, niște bălți roșii, stătute, în noroiul cărora te înfunzi până la genunchi. Nu ne-am înfundat că am găsit mereu poteci alternative prin pădure, dar ai nevoie de un pic te atenție să păstrezi direcția bună în timp ce le ocolești.

Acuma, noi am prins și o zi păcătoasă, după ploaie. În rest cobori frumos ca în prima filmare, cu întreruperile pe care le vezi. Toată aventura ține 2 km, de ciclat ciclezi bine, dar dacă vezi o baltă nu-ți lua avânt crezând c-o să treci prin ea, intră roata până la butuc, mai bine te dai jos și ocolești. Nouă ne-a plăcut, tu dacă vrei poți folosi varianta proiectată de mai sus, care e numai pe forestier, dar cu rezerva că n-am fost pe el.

Cam de unde drumul merge fără întreruperi, găsești o cruce pe care scrie „Doamne ajută”.

Când găsești un loc larg, cu multe intersecții, să știi că ești pe Piciorul Fântânelelor și dacă faci stânga de tot ajungi la fosta cabană Fântînele, mă rog, la ruinele ei…

De-aici cobori destul de agresiv, la un moment dat întâlnești o altă tură de-a noastră, Dosul Orlatului, merită să dai un ochi și pe ea.

No! Apoi am ajuns în Fântânele. Din Fântânele ai un drum pe pavele, unde prinzi viteză și-ți faci vânt la freză, pe urmă dai în șosea. Băi! Așa cevaaaaaa….

În viața mea n-am avut o senzație mai nasoală decât la intrarea în șosea. Soarele dogorea cam pe la 37 de grade, drumul dogorea și el de jos în sus, cred că erau 60 de grade la nivelul asfaltului. M-a lovit în cap de parcă mă izbise lopata, veneam și din pădure, de la răcoare și de pe coborâre unde n-am simțit ce căldură e jos…

Vlad o ia înainte, aveam de mers 1.2 km până în Sibiel, iar eu nu puteam apăsa pe pedale, parcă eram legat cu niște elastice invizibile de pancarta pe care scria că Fântânele se termină acolo.

Mă uitam la GPS din 10 în 10 secunde, mai sunt 600 m, acum mai trebe să fie 400, dar vai, mai sunt 580… Efectiv cu chiu cu vai m-am târât, aproape la propriu, până la mașină. Cod roșu! Atunci mi-au venit în minte prietenii cursieriști, Răzvan, Lucian, Attila… Băăăi… respect bă, pentru voi că puteți sta pe șosea pe căldurile astea! Acuma, voi faceți ce vreți, io mă duc la munte frate, cât mai sus, fugiți cu cursierele de lângă mine!! Așa cevaaaaa…

Pozopovestea se găsește la noi pe picasa.