TNQ 2019 – Rock the Alps

Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/tnq-2019-rock-the-alps/

În zilele de 3-10 August am participat la tabăra The North Quest-Rock the Alps, organizată de Robert Dobai și Iulia Crișan.

Am avut multe întâmplări în August, de aceea n-am prea putut să scriu.

După ce am fost în tabăra Rock the Alps, chiar a doua zi după întoarcere, unchiul și verișoarele mele m-au luat la mare 10 zile.

După aceea, bunica mea, mama lui tata, a fost în spital, apoi s-a stins, a fost înmormântată, așa că abia acum reușesc să mă apuc de scris.

Totul a început în 22 Iulie, când Robert Dobai le-a apus alor mei că el are curaj să mă ia în Alpi, că aș face față. O fost una din cele mai frumoase zile din viața mea.

Între timp, am aflat că în tabără vine și un prieten mai vechi de MTB, Ionuț Nicola, și așa am ajuns sâmbătă dimineața, în 3 august, la Baia-Mare, unde Robi ne-a pus bicicletele pe mașini.

Eu și cu Ionuț am fost în mașină cu Iulia și Robi, în duba domnului Anto Meze, până la intrarea în Austria, apoi în alt microbuz TNQ.

A fost prima dată când am ieșit din România și am fost emoționat.

Pe drum, am fost mai mult pe autostrăzi, cu mici opriri la benzinării.

Cam pe la ora 21 am ajuns la Saalbach, la cazare.

Cazarea era o cabană cu două etaje numai și numai pentru tabăra noastră.

Mi-o plăcut foarte mult cabana.

Cum eu cu Ionuț optasem să stăm în cameră de 4 persoane, dar s-a întâmplat să fim numai noi doi, aveam foarte mult loc să ne simțim ok.

Mai jos îl pozasem pe Ionuț cum făcea poze seara stațiunii.

Seara, bineînțeles, a avut loc obișnuita ședință tehnică TNQ și preluarea pachetelor de înscriere. Abia așteptam să-mi văd noul tricou tehnic TNQ pentru tabăra din Alpi și n-am fost deloc dezamăgit.

Am ajuns să mă simt foarte bine în taberele lui Robert Dobai, pentru că el te face să simți că MTB-ul e făcut din multe alte lucruri frumoase, diferite de concursuri, așa că visul meu este acum să merg anul viitor în la TNQ-The Front Line, în Italia, la Livigno, dacă o să vrea să mă ia.

Eu numai pentru asta o să mă antrenez pentru la anul !!

Fiecare zi la Saalbach o fost pentru mine magică, am să revin cu fiecare zi în parte când reușesc să scriu.